Luna – Wikipedia

Luna este un corp astronomic care orbitează planeta Pământ, fiind singurul său satelit natural everlasting. Este al cincilea cel mai mare⁠(d) satelit herbal din Sistemul Solar, și cel mai mare dintre sateliți planetari relativ la dimensiunea planetei pe care o orbitează (obiectul său primar). După satelitul lui Jupiter, Io, Luna este al doilea cel mai dens satelit dintre cei ale LUNA căror densități sunt cunoscute.

Se consideră că Luna s-a layout acum circa 4,51 miliarde de ani, nu mult după Pământ. Există mai multe ipoteze pentru originea sa; cea mai acceptată explicație este că Luna s-a layout din resturile rămase după un impact uriaș între Pământ și un corp de dimensiunile lui Marte, numit Theia.

Luna este în rotație sincronă cu Pământul, adică arată întotdeauna aceeași față către el, partea vizibilă fiind marcată de mări lunare vulcanice întunecate, care umplu spațiile dintre zonele înalte ale scoarței și craterele de effect mai proeminente. Văzută de pe Pământ, este al doilea obiect ceresc vizibil de pe Pământ ca strălucire, după Soare. Suprafața sa este de fapt întunecată, deși prin comparație cu cerul nopții pare foarte luminoasă, reflectanța ei fiind doar puțin mai mare decât cea a asfaltului⁠(d) uzat. Influența ei gravitațională produce mareele oceanice, mareele de uscat⁠(d), și o ușoară prelungire⁠(d) a zilei.

Distanța orbitală actuală a Lunii este de 384.four hundred km,[10][11] sau 1,28 secunde-lumină. Această valoare este de aproximativ treizeci de ori mai mare ca diametrul Pământului, mărimea aparentă pe cer fiind aproape l.a. fel de mare ca cea a Soarelui, ca urmare Luna acoperă Soarele aproape best în timpul eclipselor totale de Soare. Această potrivire de aparență vizuală nu va continua în viitorul îndepărtat, pentru că distanța între Lună și Pământ este într-o lentă creștere.

Programul Luna⁠(d) al Uniunii Sovietice a fost primul care a ajuns pe Lună cu nave spațiale fără echipaj⁠(d) în 1959; Programul Apollo al NASA din Statele Unite ale Americii a realizat singurele misiuni umane până în prezent, începând cu prima orbită a Lunii efectuată de misiunea Apollo 8, în 1968, și continuând cu șase aselenizări între 1969 și 1972, prima fiind a misiunii Apollo eleven. Aceste misiuni au adus rocă lunară⁠(d) care a fost folosită pentru a dezvolta o înțelegere geologică a originii Lunii, a structurii ei interne⁠(d), și a istoriei mai recente. De los angeles misiunea Apollo 17 din 1972, Luna a fost vizitată doar de nave spațiale fără echipaj.

În cultura umană, atât proeminența naturală a Lunii pe cerul Pământului, cât și ciclul ei regulat de faze așa cum apare de pe Pământ, au oferit referințe culturale și influențe pentru societățile și culturile umane din timpuri imemoriale. Astfel de influențe culturale pot fi găsite în limbă, sistemele de calendare lunare, artă⁠(d) și mitologie⁠(d).

Numele și etimologia

Termenul românesc „Luna” (scris cu inițială mică atunci când e utilizat cu sensul de unitate de timp sau ca sinonim pentru „satelit”, dar nu și cu referire l.a. satelitul Pământului) provine din latinescul lūna, dintr-un mai vechi *louksna, los angeles rândul său provenit din radicalul indoeuropean leuk- cu sensul de „lumină” sau „lumină reflectată”;[12][13] din același radical provine și cuvântul avestic raoxšna („strălucitoare”),[14] și alte forme din limbile baltice, slave, din armeană și din limbile toharice;[13] se pot găsi paralele semantice și în sanscrită, unde apare chandramā („luna”,[15] considerată divinitate[16]) și în greaca antică, cu σελήνη selḗnē (de la σέλας sélas, „strălucire”, „splendoare”), exemple care păstrează sensul de „luminos”, deși cu etimologii diferite.[12]

În limbile germanice, numele Lunii provine din termenul proto-germanic *mǣnōn[17], asimilat probabil din cuvântul grecesc antic μήν și din latinescul mensis, care provin din radicalul indoeuropean comun *me(n)ses.[18] De l.a. *mǣnōn rezultă probabil și anglo-saxonul mōna (atestat în documente scrise de la 725 e.n.), transformat succesiv în mone (pe l.a. 1135) de unde a devenit cuvântul actual moon.[17] Termenul german real Mond este direct legat etimologic cu cel de Monat (lună, ca interval de timp) și se referă los angeles perioada fazelor Lunii.[19]

Formarea

Au fost propuse mai multe variante de mecanisme care ar fi dus l.a. formarea Lunii cu 4,fifty one miliarde de ani în urmă, [f] și los angeles circa 60 de milioane de ani după originea Sistemului Solar.[20] Printre aceste mecanisme s-au numărat fisiunea Lunii din scoarța Pământului, prin forța centrifugă⁠(d)[21] (care ar necesita un second cinetic inițial al Pământului prea mare),[22] capturarea gravitațională a unui corp anterior format[23] (care ar necesita atmosferă a Pământului mult prea întinsă, pentru a disipa energia corpului aflat în trecere),[22] și formarea Pământului și Lunii împreună din discul de acreție primordial (care nu explică însă lipsa de metale de pe Lună).[22] Aceste ipoteze nu pot explica LUNA nici momentul cinetic mare al ansamblului Pământ–Lună.[24]

Ipoteza predominantă este că sistemul Pământ–Lună s-a layout ca rezultat al impactului unui corp de dimensiunile lui Marte (numit Theia) cu proto-Pământul (impactul gigant), care a scos material pe orbita Pământului, cloth care apoi s-a adunat prin acțiunea gravitației pentru a forma actualul sistem Pământ-Lună.[25][26]

Partea îndepărtată a Lunii are o scoarță, cu 48 km mai groasă decât cea dinspre Pământ. Se consideră că aceasta este din cauza faptului că Luna a rezultat din amalgamarea a două corpuri diferite.

Această ipoteză, deși nu este perfectă, explică probabil cel mai bine dovezile găsite. Cu optsprezece luni înainte de o conferință ținută în octombrie 1984 despre originile Lunii, Bill Hartmann, Roger Phillips și Jeff Taylor i-au provocat pe colegii cercetători ai Lunii: „Aveți optsprezece luni. Întoarceți-vă los angeles datele de los angeles Apollo, mergeți înapoi la calculatoare, faceți tot ce trebuie, dar hotărâți-vă. Nu veniți la conferința noastră dacă nu aveți ceva de spus despre nașterea Lunii.” La conferința din 1984 de los angeles Kona, Hawaii, ipoteza impactului large a devenit cea mai populară.

Înainte de conferință, erau partizani ai celor trei ipoteze „tradiționale”, plus câțiva care începeau să ia în serios impactul gigant, și între ei technology un mare grup apatic care nu credea că se poate ajunge los angeles vreo concluzie. După aceea, mai erau, în esență, numai două grupuri: tabăra impactului gigant și agnosticii.[27]

Se crede că impacturile-gigant erau ceva frecvent în Sistemul Solar timpuriu. Simulările pe calculator ale unui effect-gigant au produs rezultate în concordanță cu masa miezului lunii și cu momentul cinetic real al sistemului Pământ–Lună. Aceste simulări arată și că mare parte din Lună a rezultat din corpul cu care s-a ciocnit proto-Pământul, și nu din proto-Pământ.[28] Simulările mai recente sugerează că o fracțiune mai mare din Lună a rezultat din masa inițială a Pământului.[29][30][31][32] Studiul meteoriților proveniți din corpuri din Sistemului Solar interior, cum ar fi Marte și Vesta arată că au compoziții pe izotopi de oxigen și wolfram foarte diferite în comparație cu Pământul, în timp ce Pământul și Luna au compoziții izotopice aproape identice. Egalizarea izotopică a sistemului Pământ-Lună ar putea fi explicată prin amestecul publish-impact a materialelor vaporizate care le-au format pe cele două,[33] deși această ipoteză încă se mai discută.[34]

Cantitatea mare de energie eliberată din impact și din re-acreția ulterioară a acelor materiale în sistemul Pământ-Lună ar fi topit învelișul outside al Pământului, formând un ocean de magmă.[35][36] Similar, Luna nou-formată ar fi fost și ea afectată și a avut propriul său ocean de magmă lunar⁠(d); estimările adâncimii sale variază de la circa 500 km la întreaga sa adâncime (1.737 km).[35]

În timp ce ipoteza impactului big ar explica multe linii de dovezi, există încă unele probleme nerezolvate, dintre care cele mai multe implică compoziția Lunii.[37]

În 2001, o echipă de la Institutul Carnegie din Washington a raportat cea mai precisă măsurare a semnăturilor izotopice ale rocilor lunare.[38] Spre surprinderea lor, echipa a constatat că rocile din programul Apollo purtau o amprentă izotopică identică cu pietrele de pe Pământ, și că erau diferite de aproape toate celelalte corpuri din Sistemul Solar. Deoarece se credea că mare parte din materialul care a intrat pe orbită pentru a forma Luna provenea de l.a. Theia, această observație a fost neașteptată. În 2007, cercetătorii de los angeles California Institute of Technology au anunțat că sunt mai puțin de 1% șanse ca Theia și Pământul să fi avut semnături izotopice identice.[39] Publicată în 2012, o analiză a izotopilor de titan din probele recoltate de pe Lună de misiunea Apollo au arătat că Luna are aceeași compoziție ca și Pământul,[forty] ceea ce contrazice ceea ce technology de așteptat în cazul în care Luna s-ar fi format departe de orbita Pământului sau de Theia. Variațiile ipotezei impactului-gigant pot explica aceste date.

Caracteristici fizice

Structura internă

Luna este un corp diferențiat⁠(d): are o scoarță, o manta și un nucleu distincte din punct de vedere geochimic. Luna are un miez interior bogat în fier cu o rază de 240 kilometri (one hundred fifty mi) și un lichid de bază exterior, în important format din fier lichid, cu o rază de aproximativ three hundred km. În jurul miezului este un strat limită parțial topit cu o rază de aproximativ 500 km.[forty two][43] Se consideră că această structură s-ar fi dezvoltat prin cristalizarea fracționată⁠(d) a unui ocean international de magmă⁠(d) l.a. scurt timp după ce s-a format Luna acum four,5 miliarde de ani.[44]

Cristalizarea acestui ocean de magmă ar fi creat o manta mafică⁠(d) din precipitarea și scufundarea mineralelor olivină, clinopiroxen și ortopiroxen; după ce aproximativ trei sferturi din magma oceanului a cristalizat, s-ar fi layout minerale plagioclase mai mici în densitate, care au plutit deasupra, formând o scoarță.[forty five] Ultimele lichide care au cristalizat ar fi fost inițial prinse între scoarță și manta, cu o abundență mare de elemente incompatibile⁠(d) și producătoare de căldură.

În concordanță cu acest punct de vedere, cartografierea geochimică făcută din orbită sugerează că scoarța este în cea mai mare parte anortosit⁠(d). Eșantioanele de rocă lunară ale lavelor care au erupt pe suprafață din topirea parțială în manta confirmă compoziția mafică a mantalei, care este mult mai bogată în fier decât cea a Pământului.[1]

Scoarța este, în medie, de aproximativ 50 kilometri grosime.[1]

Luna este al doilea cel mai dens satelit din Sistemul Solar, după Io.[forty six] Cu toate acestea, miezul indoors al Lunii este mic, cu o rază de aproximativ 350 kilometri sau mai puțin,[1] în jur de 20% din raza Lunii. Compoziția sa nu este bine definită, dar este probabil fier metalic aliat cu o cantitate mică de sulf și nichel; analizele rotației variabile în timp a Lunii sugerează că este cel puțin parțial topit.[forty seven]

Geologia suprafeței

Topografia Lunii a fost măsurată cu altimetrie laser⁠(d) și analiză a imaginilor stereo⁠(d).[48] Cele mai vizibile caracteristici topografice⁠(d) sunt uriașul bazin Polul Sud–Aitken⁠(d) de pe fața ascunsă, cu circa 2.240 km în diametru, cel mai mare crater de pe Lună și al doilea cel mai mare crater de impact confirmat din Sistemul Solar⁠(d).[49] La 13 km adâncime, fundul său este cel mai jos punct de pe suprafața Lunii.[50] Cele mai mari înălțimi de pe suprafața Lunii sunt situate direct los angeles nord-est, și s-a sugerat că ar putea să fi fost îngroșate de impactul oblic care a dus l.a. formarea bazinului Polul Sud–Aitken.[51] Alte mari bazine de effect, cum ar fi Imbrium⁠(d), Serenitatis⁠(d), Crisium⁠(d), Smythii⁠(d), și Orientale⁠(d), posedă și ele altitudini joase și muchii ridicate l.a. nivel nearby.[52] Partea ascusă a suprafaței lunare este, în medie, cu aproximativ 1,9 kilometri mai sus decât cea vizibilă.[1]

Descoperirea unor povârnișuri de falie⁠(d) de către Lunar Reconnaissance Orbiter⁠(d) sugerează că Luna s-a micșorat în ultimele miliarde de ani, cu circa ninety m.[fifty three] Caracteristici similare de contracție există și pe Mercur.

Caracteristici vulcanice

Câmpiile lunare mai întunecate și relativ lipsite de trăsături vizibile în mod clar cu ochiul liber, sunt numite mări, întrucât odinioară se credea că sunt pline de apă;[54] acum se știe că sunt vaste bazine de lavă bazaltică solidificată. Deși similare bazalturilor terestre, bazalturile lunare au mai mult fier și le lipsesc mineralele modificate de apă.[fifty five][56] majoritatea acestor lave au erupt sau au curs în depresiuni asociate craterelor de impact. Mai multe provincii geologice⁠(d) care conțin vulcani-scut⁠(d) și domuri vulcanice se găsesc în apropiere de mările de pe emisfera vizibilă.[57]

Aproape toate mările sunt pe partea vizibilă a Lunii, și acoperă 31% din suprafața acestei emisfere, față de 2% din emisfera ascunsă.[fifty eight] Se consideră că aceasta este cauzată de concentrația de elemente producătoare de căldură⁠(d) de sub scoarța din partea vizibilă, văzută pe hărțile geochimice obținute de către spectrometrul cu raze gamma al lui Lunar Prospector⁠(d), elemente care ar fi provocat încălzirea mantalei de dedesubt, topirea ei parțială, ridicarea ei l.a. suprafață și erupția.[fifty nine][60] Mare parte din bazalturile marine ale Lunii au erupt în perioada imbriană, acum circa 3–three,5 miliarde de ani, deși unele probe datate radiometric sunt chiar și de 4,2 miliarde de ani.[sixty one] Până de curând, cele mai vechi erupții, datate prin numărarea craterelor⁠(d), par să fi fost acum doar 1,2 miliarde de ani.[sixty two] În 2006, un studiu al craterului Ina⁠(d), o mică depresiune în Lacus Felicitatis⁠(d), a găsit niște forme de remedy ascuțite și relativ lipsite de praf care, din cauza lipsei de eroziune prin propagată de materialele în cădere, păreau a fi vechi de doar 2 milioane de ani.[sixty three] Cutremurele lunare⁠(d) și emisiile de gaze indică și ele continuarea activității pe Lună. În 2014, NASA a anunțat „dovezi pe scară largă ale vulcanismului lunar tânăr” în 70 de porțiuni de mare neregulate⁠(d) identificate de Lunar Reconnaissance Orbiter⁠(d), unele de mai puțin de 50 de milioane de ani. Aceasta ridică posibilitatea ca mantaua lunară să fie mult mai caldă decât se credea anterior, cel puțin în emisfera apropiată, unde scoarța adâncă este substanțial mai caldă din cauza unei mai mari concentrații de elemente radioactive.[sixty four][65][66][sixty seven] Puțin înainte de aceasta, au fost prezentate dovezi ale unui vulcanism bazaltic tânăr de 2-10 milioane de ani în interiorul craterului Lowell,[sixty eight][sixty nine] Marea Orientale, situată în zona de tranziție între emisferele vizibilă și ascunsă ale Lunii. O manta inițial mai fierbinte și/sau o îmbogățire locală a elementelor producătoare de căldură în manta ar putea fi responsabilă pentru o durată mai lungă a acestor activități și în partea îndepărtată a Mării Orientale.[70][seventy one]

Regiunile de culoare mai deschisă ale Lunii sunt numite terrae, sau mai frecvent munți, deoarece acestea sunt mai înalte decât majoritatea mărilor. Datarea radiometrică indică o vârstă de four,four miliarde de ani, și poat reprezenta plagioclase⁠(d) acumulate⁠(d) din oceanul lunar de magmă⁠(d).[sixty one][62] Spre deosebire de Pământ, se crede că nu s-au layout munți mari pe Lună ca urmare a unor evenimente tectonice.[72]

Concentrația mărilor din emisfera vizibilă reflectă probabil scoarța substanțial mai groasă din munții emisferei ascunse, care s-ar putea sa se fi layout într-un impact de viteză redusă cu un al doilea satelit al Pământului la câteva zeci de milioane de ani după formarea lor.[73][74]

Craterele de effect

Celălalt proces geologic crucial care a afectat suprafața Lunii sunt craterele de effect,[seventy five] cratere formate atunci când asteroizii și cometele se ciocnesc cu suprafața lunii. Pe Lună se estimează a fi aproximativ 300.000 de cratere mai mari de 1 km numai pe fața vizibilă a Lunii.[seventy six] Scala geologică lunară⁠(d) se bazează pe cele mai importante evenimente de effect, între care Nectaris⁠(d), Imbrium⁠(d), și Orientale⁠(d), structuri caracterizate prin mai multe inele de material înălțat, de diametre între sute și mii de kilometri și asociate cu o centură largă de depozite de materiale ejectate care formează un orizont stratigrafic regional.[77] Lipsa unei atmosfere, a factorilor de eroziune asociați acesteia și lipsa unor procese geologice recente înseamnă că multe dintre aceste cratere sunt bine conservate. Deși au fost datate cu precizie doar câteva bazine multi-inel, ele sunt utile pentru atribuirea erelor geologice respective. Pentru că craterele de effect se acumulează în ritm aproape constant, numărarea craterelor pe unitatea de suprafață poate fi folosită pentru a estima vârsta suprafeței.[seventy seven] Vârstele radiometrice ale rocilor topite la effect colectate în timpul misiunilor Apollo⁠(d) se înscriu mai ales între three,8 și four,1 miliarde de ani: pornind de la această informație, s-a lansat ipoteza unui mare bombardament târziu.[78]

Pe partea superioară a scoarței Lunii este o pătură de rocă extrem de mărunțită⁠(d) (spartă în particule mai mici) și prelucrată de impacte⁠(d), numită regolit, modelată de procesele de impact. Cel mai fin regolit, sol lunar⁠(d) din sticlă de dioxid de siliciu, are o textură asemănătoare zăpezii și un miros asemănător prafului de pușcă ars.[seventy nine] Regolitul de pe suprafețele mai vechi este, în fashionable, mai gros decât cel de pe suprafețele mai tinere: variază în grosime de l.a. 10–20 kilometri în munți los angeles 3–5 kilometri în mări.[eighty]

Sub regolitul fin mărunțit este megaregolitul, un strat de piatră puternic fracturată de mulți kilometri grosime.[eighty one]

Compararea imaginilor de înaltă rezoluție obținute de Lunar Reconnaissance Orbiter⁠(d) a relevat o rată contemporană a productiei de cratere semnificativ mai mare decât se estimase anterior. Se crede că un proces secundar de formare de cratere cauzat de materiale ejectate distale⁠(d) frământă primii doi centimetri de regolit de o sută de ori mai speedy decât sugerau modelele anterioare–într-un interval de timp de eighty one.000 de ani.[eighty two][eighty three]

Vârtejuri lunare

Vârtejurile lunare sunt niște forme de relief enigmatice găsite pe suprafața Lunii, care sunt caracterizate printr-un albedo mare, care apar optic imature (adică au caracteristicile optice ale unui regolit relativ tânăr), și de multe ori, prezintă o formă sinuoasă. Forma lor curbilinie este adesea accentuată de regiunile dealbedo scăzut care meandrează în jurul vârtejurilor strălucitoare.

Prezența apei

Apa lichidă nu poate persista pe suprafața Lunii. Atunci când este expusă la radiații solare, apa se descompune fast printr-un proces cunoscut sub numele de fotodisociere și se pierde în spațiu. Cu toate acestea, începând cu anii 1960, oamenii de știință au emis ipoteza că gheața ar poate fi depusă de impactul cometelor sau, eventual, produs de reacție între rocile lunare bogate în oxigen și hidrogenul din vântul solar, lăsând urme de apă care ar putea supraviețui în locurile reci din craterele everlasting umbrite de los angeles polii Lunii.[84][85] Simulări pe calculator sugerează că până los angeles 14.000 km² din suprafață ar putea fi în umbră permanentă.[86] Prezența unor cantități utile de apă pe Lună este un aspect crucial în a face din colonizarea Lunii un plan realizabil din punct de vedere al costurilor; alternativa de a transporta apă de pe Pământ ar avea un value prohibitiv.[87]

Ulterior, s-au găsit urme de apă pe suprafața Lunii.[88] În 1994, experimentul radar bistatic⁠(d) aflat pe nava spațială Clementine⁠(d) a indicat existența unor buzunare mici, înghețate, de apă aproape de suprafață. Observațiile radar ulterioare efectuate de Arecibo sugerează însă că aceste descoperiri sunt mai degrabă roci ejectate din craterele de impact recente.[89] În 1998, spectrometrul cu neutroni⁠(d) al navei spațiale Lunar Prospector a arătat că sunt prezente concentrații mari de hidrogen în primul metru de adâncime al regolitului de lângă regiunile polare.[90] Bile vulcanice de lavă aduse pe Pământ l.a. bordul navei Apollo 15, prezintă mici cantități de apă în interiorul lor.[ninety one]

Nava spațială Chandrayaan-1 lansată în 2008 a confirmat ulterior existența apei los angeles suprafață, cu instrumentul său Moon Mineralogy Mapper⁠(d). Spectrometrul a observat linii de absorbție comune radicalului hidroxil în lumina solară reflectată, ceea ce este un indiciu de prezență a unor mari cantități de gheață pe suprafața Lunii. S-a arătat că concentrațiile ar putea ajunge chiar l.a. one thousand ppm⁠(d).[ninety two] În 2009, LCROSS⁠(d) a trimis un obiect de effect cu masa de 2.three hundred kg într-un crater polar permanent umbrit, și a detectat cel puțin one hundred kg de apă într-o coloană de materiale ejectate.[93][94] O altă examinare a datelor de la LCROSS a arătat că apa detectată ar putea fi mai degrabă în cantitate de one hundred fifty five±12 kg.[ninety five]

În mai 2011, s-au raportat 615–1410 ppm de apă încastrate în eșantionul lunar 74220,[96] celebrul „sol sticlos portocaliu” bogat în titan, de origine vulcanică, adus de misiunea Apollo 17 în 1972. Acestea s-au format în timpul unor erupții explozive pe Lună acum circa 3,7 miliarde de ani. Această concentrație este comparabilă cu cea a magmei din mantaua superioară a Pământului. Deși prezintă un considerabil interes selenologic, acest anunț nu îi consolează pe amatorii de colonizare a Lunii—proba provine de la o adâncime de mulți kilometri, iar substanța este atât de dificil de accesat încât s-a găsit abia după 39 de ani, cu un instrument sofisticat de microextracție cu ioni.

Câmpul gravitațional

Hartă gravitațională a Lunii realizată de GRAIL⁠(d)

Câmpul gravitațional al Lunii a fost măsurat prin urmărirea deplasării Doppler a semnalelor radio emise de o navă spațială de pe orbită. Gravitația lunară prezintă masconi⁠(d), mari anomalii gravitaționale pozitive asociate unora dintre craterele de impact, produse în parte de fluxul mai dens de lavă bazaltică din mări care umple aceste cratere.[97][ninety eight] Anomaliile influențează mult orbita navelor în jurul Lunii. Există și câteva enigme: fluxul de lavă nu poate explica de unul singur întreaga signatură gravitațională, și există masconi care nu sunt puși în legătură cu vulcanismul din mări.[ninety nine]

Câmpul magnetic

Luna are un câmp magnetic extern de circa 1–one hundred nanotesla, de peste o sută de ori mai mic decât cel al Pământului⁠(d). Actualmente, nu are un câmp magnetic dipolar global, ci doar o magnetizare a scoarței, dobândită probabil în istoria timpurie, când încă mai funcționa ca dinam.[a hundred][a hundred and one] O parte din magnetizarea rămasă până acum ar putea proveni și de los angeles câmpurile magnetice temporare generate în timpul unor mari evenimente de impact prin extinderea unui nor de plasmă generat de effect în prezența unui câmp magnetic ambiental. Această ipoteză este susținută de aparenta poziționare a celor mai mari magnetizări ale scoarței la antipozii⁠(d) celor mai mari cratere de impact.[102]

Atmosfera

Luna are o atmosferă atât de rarefiată încât este aproape vid, cu o masă totală mai mică de 10 tone.[a hundred and five] Presiunea acestei mase mici asupra suprafeței este de circa three × 10−15 atm (0.three nPa); ea variază de-a lungul zilei lunare. Printre sursele sale se numără emanațiile de gaze⁠(d) și pulverizarea⁠(d), produs al bombardmentului solului lunar de către ioni din vântul sun.[nine][106] Printre elementele detectate în ea se numără sodiul și potasiul, produse prin pulverizare (și care se găsesc și în atmosferele lui Mercur și Io); heliu-4 și neon[107] din vântul sun; și argon-forty, radon-222, și poloniu-210⁠(d), emanate după formarea lor prin dezintegrare radioactivă în interiorul scoarței și mantalei.[108][109] Nu se știe de ce lipsesc unele specii (atomi sau molecule) neutre, cum ar fi oxigenul, azotul, carbonul, hidrogenul și magneziul, și care sunt prezente în regolit.[108] Vapori de apă au fost detectați de către Chandrayaan-1 și concentrația lor a fost observată a varia cu latitudinea, cu un maxim l.a. circa 60–70 de grade; este posibil ca aceștia să fie generați prin sublimarea gheții din regolit.[a hundred and ten] Aceste gaze fie revin în regolit datorită gravitației Lunii, fie se pierd în spațiu în urma acțiunii presiunii radiației solare sau, dacă sunt ionizate, prin atracția exercitată de câmpul magnetic al vântului solar.[108]

Praf

Un nor permanent și asimetric de praf lunar⁠(d) există în jurul Lunii, el fiind format din mici particule provenite de l.a. comete. Se estimează că 5 tone de particule de comete lovesc suprafața Lunii în fiecare zi. Particulele lovesc suprafața Lunii, antrenând praful deasupra Lunii. Praful rămâne deasupra Lunii circa 10 minute, ridicându-se 5 minute și coborând timp de alte five. În medie, one hundred twenty kilograme de praf sunt prezente deasupra Lunii, ridicându-se până la one hundred kilometri înălțime. Măsurători ale acestui praf au fost făcute de către LADEE⁠(d) prin Lunar Dust EXperiment (LDEX), între 20 și a hundred kilometri deasupra suprafeței, într-o perioadă de șase luni. LDEX a detectat o medie de o particulă lunară de zero,three micrometri în fiecare minut. Numărul particulelor de praf atingea apogeul în timpul ploilor de meteori Geminid, Quadrantid, Taurid de Nord, și Omicron Centaurid⁠(d), când Pământul și Luna trec prin cozile unor comete. Norul este asimetric, mai dens lângă limita între partea luminată și cea neluminată a Lunii.[111][112]

Anotimpuri

Înclinația axei Lunii în raport cu ecliptica este de doar 1,5424°,[113] mult mai puțin decât a Pământului, care are 23,forty four°. Din acest motiv, iluminarea solară a Lunii diferă mult mai puțin de la anotimp los angeles anotimp, iar detaliile topografice joacă un rol vital asupra efectelor sezoniere.[114] Din imaginile realizate de Clementine⁠(d) în 1994, se pare că patru regiuni muntoase de pe creasta craterului Peary⁠(d) de l.a. polul nord al Lunii s-ar putea să rămână iluminate toată durata zilei lunare, formând vârfuri de lumină permanentă⁠(d). Nu există astfel de regiuni los angeles polul sud. Similar, există locuri care rămân permanent umbrite pe fundul multor cratere polare;[86] aceste cratere întunecate sunt extrem de reci: Lunar Reconnaissance Orbiter⁠(d) a măsurat cea mai scăzută temperatură de vară în craterele de los angeles polul sud, la 35 K (−238 °C)[a hundred and fifteen] și doar 26 K (−247 °C) aproape de solstițiul de iarnă în craterul Hermite⁠(d) de los angeles polul nord. Aceasta este cea mai scăzută temperatură din Sistemul Solar măsurată vreodată de o navă spațială, fiind mai scăzută chiar decât suprafața lui Pluto.[114] Sunt înregistrate și temperaturi medii ale suprafeței Lunii, dar acestea diferă mult de los angeles loc l.a. loc și de l.a. umbră los angeles expunerea los angeles soare.[116]

Relația cu Pământul

Orbita

Schemă a sistemului Pământ–Lună

Luna efectuează o orbită completă în jurul Pământului în raport cu stelele fixe o dată los angeles fiecare 27,three zile[g] (perioada sa siderală). Întrucât Pământul se deplasează și el în același timp pe orbita sa în jurul Soarelui, durează puțin mai mult până când Luna ajunge în aceeași fază în raport cu Pământul, adică circa 29,5 zile[h] (perioada sa sinodică).[117] Spre deosebire de majoritatea sateliților altor planete, orbita Lunii este mai aproape de planul ecliptic decât de planul ecuatorial al planetei. Orbita Lunii este perturbată⁠(d) subtil de Soare și Pământ cu influențe mici, complexe și în interacțiune reciprocă. De exemplu, planul orbitei Lunii se rotește treptat⁠(d) o dată la fiecare 18,sixty one[118] de ani, ceea ce afectează alte aspecte ale mișcării acesteia. Aceste efecte sunt descrise matematic de legile lui Cassini⁠(d).[119]

Dimensiunea relativă

Luna este excepțional de mare relativ los angeles Pământ: un sfert din diametrul lui și 1/81 din masa lui.[117] Este cel mai mare satelit din Sistemul Solar în raport cu planeta pe care o orbitează,[i] rapoarte superioare găsindu-se doar la planetele pitice: Charon este mai mare relativ l.a. planeta pitică Pluto, având LUNA 1/nine din masa acesteia.[j][one hundred twenty] Pământul și Luna sunt totuși thoughtful un sistem planetă–satelit, și nu o planetă dublă, deoarece baricentrul⁠(d) lor, adică centrul comun de masă, se află la 1.seven-hundred km (circa un sfert din raza Pământului) sub suprafața Pământului.[121]

Aspectul de pe Pământ

Luna apunând pe cerul de vest peste High Desert⁠(d) din California

Luna se află în rotație sincronă: ea se rotește în jurul axei în aproximativ aceeași durată de timp cât îi ia să efectueze o revoluție în jurul Pământului. Aceasta are ca urmare faptul că are în permanență aproape aceeași față întoarsă către Pământ. Datorită efectului librației, circa fifty nine% din suprafața lunii se poate vedea de pe Pământ.

Luna se rotea cu viteză mai mare în trecut, dar los angeles începutul istoriei ei, rotația a încetinit și a devenit sincronă în această orientare ca urmare a efectelor de frecare asociate cu deformările mareice produse de Pământ.[122] Cu timpul, energia de rotație a Lunii în jurul propriei axe s-a disipat sub formă de căldură, până când nu a mai rămas nicio rotație a Lunii relativ l.a. Pământ. Fața Lunii îndreptată spre Pământ se numește fața apropiată, iar cea îndreptată în direcția opusă se numește fața îndepărtată. Fața îndepărtată este adesea denumită inexat „fața întunecată”, în realitate însă ea fiind iluminată l.a. fel de des ca cea apropiată: o dată în fiecare zi lunară, în timpul fazei de lună nouă, observăm pe Pământ că fața apropiată este întunecată.[123] În 2016, folosind datele strânse de mai vechea misiune NASA Lunar Prospector⁠(d), oamenii de știință au găsit doă quarter bogate în hidrogen pe părți opuse ale Lunii, probabil sub formă de gheață. Se speculează că aceste porțiuni ar fi fost polii Lunii acum câteva miliarde de ani, înainte de a-și sincroniza mișcarea cu a Pământului.[124]

Luna are un albedo excepțional de scăzut, ceea ce face ca ea să aibă o reflectanță doar puțin mai mare ca a asfaltului uzat. În ciuda acestui fapt, ea este cel mai strălucitor obiect de pe cer după Soare.[117][ok] Aceasta se datorează parțial augmentării strălucirii dată de efectul de opoziție⁠(d); l.a. pătrar, Luna este doar cu o zecime mai luminoasă decât los angeles lună plină, și nu la jumătate.[one hundred twenty five]

În plus, constanța coloristică⁠(d) din sistemul vizual⁠(d) recalibrează relațiile între culoarile unui obiect și spațiul înconjurător, și deoarece cerul din jur este comparativ mai întunecat, Luna luminată de Soare este percepută ca obiect strălucitor. Muchiile lunii pline par la fel de strălucitoare ca centrul, fără întunecare laterală⁠(d), datorită proprietăților reflective⁠(d) ale solului lunar⁠(d), care reflectă mai multă lumină înapoi spre Soare decât în alte direcții. Luna pare mai mare când este aproape de orizont, dar acesta este un efect pur psihologic, denumit iluzia Lunii⁠(d), descrisă pentru prima oară în secolul al VII-lea î.e.n.[126] Luna plină subîntinde un arc de circa zero,fifty two° (în medie) pe cer, aproximativ aceeași mărime aparentă ca a Soarelui (see § Eclipse).

Cea mai mare altitudine a Lunii pe cer variază cu faza lunară și cu anotimpul. Luna plină este l.a. punctul cel mai ridicat pe cer iarna. Ciclul nodurilor, de 18,sixty one ani are și el o influență: când nodul ascendent al orbitei lunare este los angeles echinocțiul de iarnă, declinația lunară poate ajunge l.a. circa 28° în fiecare lună. Aceasta înseamnă că Luna poate ajunge deasupra capului los angeles latitudini de până los angeles 28° de los angeles ecuator, în loc de doar 18°. Orientarea semilunii depinde și ea de latitudinea de l.a. punctul de observare: mai aproape de ecuator, un observator poate vedea o semilună cu partea luminată în jos.[127]

Lunea este vizibilă timp de două săptămâni los angeles fiecare 27,3 zile l.a. Polul Nord și Polul Sud. Lumina Lunii este utilizată de zooplanctonul din Oceanul Arctic atunci când Soarele este sub orizont timp de mai multe luni consecutiv.[128]

Superluna din 14 noiembrie 2016 a fost l.a. 365.511 km depărtare[129] de centrul Pământului, cea mai apropiată distanță de după 26 ianuarie 1948. Se va mai apropia la o distanță similară abia l.a. 25 noiembrie 2034.[one hundred thirty]

Distanța dintre Lună și Pământ variază de l.a. circa 365.four hundred km la 406.seven-hundred km los angeles perigeu și, respectiv, apogeu. La 14 noiembrie 2016, s-a aflat mai aproape de Pământ los angeles lună plină decât a mai fost vreodată după 1948, cu 14% mai aproape decât cea mai îndepărtată poziție l.a. apogeu.[131] Denumit „superlună”, acest punct coincide cu luna plină la un interval de o oră, și a fost cu 30% mai luminoasă decât atunci când s-a aflat la cea mai mare distanță, întrucât diametrul său unghiular a fost cu 14% mai mare, deoarece .[132][133][134] La niveluri mai scăzute, percepția umană a reducerii strălucirii ca procentaj este dată de method:[135][136]

Când reducerea reală este de 1,00 / 1,30, sau de circa zero,770, reducerea percepută este de zero,877, sau de 1,00 / 1,14. Aceasta dă o creștere maximă percepută de 14% între apogeu și perigeu la aceeași fază.[137]

Au existat controverse istorice dacă trăsăturile de pe suprafața Lunii se schimbă sau nu în timp. Astăzi, multe din aceste afirmații sunt thoughtful iluzorii, rezultate fiind din observații efectuate în condiții de iluminare diferită, din slaba vedere astronomică⁠(d), sau din desene inadecvate. Erupțiile de gaze⁠(d) au însă loc uneori și ar putea fi responsabile pentru un procentaj minor al fenomenelor lunare tranzitive. Recent, s-a sugerat că o regiune cu un diametru de circa three km de pe suprafața lunară s-a modificat printr-o erupție de gaze de acum un milion de ani.[138][139] Aspectul Lunii, ca și cel al Soarelui, poate fi afectat și de atmosfera Pământului: printre efectele comune se numără un halou⁠(d) de 22° format când lumina Lunii este refractată prin cristalele de gheață ale norilor cirrostratus aflați l.a. mare altitudine, și alte inele coronale⁠(d) care apar când Luna este observată prin nori subțiri.[140]

Schimbările lunare ale unghiului între direcția de iluminare din partea Soarelui și aspectul de pe Pământ, și fazele Lunii care rezultă, așa cum sunt ele observate din emisfera nordică. Distanța Pământ–Lună nu este la scară.

Zona iluminată a sferei vizibile (gradul de iluminare) este dată de system , unde este elongația (adică unghiul între Lună, observator (de pe Pământ) și Soare).

Efecte mareice

Librația Lunii de-a lungul unei luni. Se observă și ușoara variație a dimensiunii vizuale a Lunii față de Pământ.

Atracția gravitațională pe care o exercită masele una față de cealaltă scade invers proporțional cu pătratul distanței între cele două mase. Ca urmare, atracția puțin mai puternică exercitată de Lună asupra părții Pământului aflată mai aproape de ea în comparație cu cea opusă conduce l.a. forțele mareice. Forțele mareice afectează atât scoarța Pământului, cât și oceanele.

Cel mai evident efect al forțelor mareice este formarea a două umflături pe oceanele Pământului, una pe partea de Pământ dinspre lună, cealaltă pe cea opusă Lunii. Aceasta conduce l.a. o creștere a nivelului mărilor, numită maree oceanică.[141] Cum Pământul se învârte în jurul propriei axe, una dintre aceste umflături oceanice (fluxul) ridică apa de „sub” Lună, în timp ce cealaltă este genuine invers. Ca urmare, există două fluxuri și două refluxuri în circa 24 de ore.[141] Întrucât Luna orbitează Pământul în aceeași direcție ca și rotația Pământului, fluxurile au loc l.a. distanțe de 12 ore și 25 de minute; cele 25 minute se datorează timpului pe care îl petrece Luna pe orbita Pământului. Soarele are același efect mareic asupra Pământului, dar forțele sale de atracție sunt doar 40% din cele ale Lunii; combinația de forțe dată de pozițiile relative los angeles Pământ ale Lunii și Soarelui este responsabilă pentru mareele vii și mareele moarte.[141] Dacă Pământul ar fi o planetă de apă (fără continente) ar produce o maree de doar un metru, foarte previzibilă, dar mareele oceanice sunt modificate puternic de alte efecte: cuplareaprin frecare a apei cu rotația Pământului prin intermediul fundului oceanului, inerția mișcării apei, bazinele oceanice care sunt mai puțin adânci spre țărm, trecerea apei dintr-un bazin oceanic în altul.[142] Ca urmare, temporizarea mareelor în diferitele puncte ale Pământului este în primul rând determinat empiric și explicat teoretic.

Deși gravitația produce accelerație și mișcare în cadrul oceanelor lichide de pe Pământ, cuplajul gravitațional între Lună și masa solidă a Pământului este elastic și plastic. Rezultatul este un efect mareic mai pronunțat al Lunii asupra Pământului, care produce o umflătură a porțiunii solide a Pământului aflată cel mai aproape de Lună, care acționează ca un cuplu de forțe în opoziție față de rotația Pământului. Acest cuplu „consumă” moment cinetic și energie cinetică de rotație, încetinind rotația Pământului.[141][143] Acest second cinetic pierdut de Pământ este transferat Lunii într-un proces care îndepărtează Luna, reducându-i viteza orbitală în jurul Pământului. Astfle, distanța între Pământ și Lună crește⁠(d), și viteza de rotație a Pământului scade.[143] Măsurătorile făcute cu reflectoare laser în timpul misiunilor Apollo au relevat că distanța între Lună și Pământ crește cu 38 mm pe an[144] (aproximativ viteza cu care cresc unghiile oamenilor).[a hundred forty five] Ceasurile atomice arată și ele că ziua pe Pământ crește cu circa 15 microsecunde⁠(d) pe an,[146] crescând usor viteza cu care se ajustează UTC prin secunde suplimentare. Lăsat să decurgă nestingherit, acest fenomen va continua până când rotația Pământului și perioada orbitală a Lunii se sincronizează. Ca urmare, Luna va ajunge să fie suspendată pe cer deasupra unui singur meridian, cum este actualmente cazul cu Pluto și satelitul său, Charon. Soarele însă va deveni o gigantă roșie care va cuprinde sistemul Pământ-Lună cu mult înainte să se întâmple aceasta.[147][148]

Similar, mareele acționează și asupra suprafeței Lunii cu o amplitudine de circa 10 cm și o perioadă de 27 de zile, cu două componente: una fixă datorată Pământului, întrucât se află în rotație sincronă, și una variabilă, produsă de Soare.[143] Componenta indusă de Pământ rezultă din librație, un rezultat al excentricității orbitale a Lunii (dacă orbita Lunii ar fi ideal circulară, ar exista doar maree solare).[143] Librația modifică și unghiul din care se vede Luna, permițând observarea de-a lungul timpului, de pe Pământ, a unui general de fifty nine% din suprafața ei.[117] Efectele cumulative ale acumulării de tensiune prin aceste forțe mareice produce cutremure lunare⁠(d). Cutremurele lunare sunt mult mai rare și mai slabe decât cele de pământ, deși cutremurele lunare pot dura până los angeles o oră—durată semnificativ mai mare decât cutremurele terestre—din cauza absenței apei care atenuează vibrațiile seismice. Existența cutremurelor lunare este o descoperire neașteptată realizată cu ajutorul seismometrelor puse pe Lună de astronauții misiunilor Apollo între 1969 și 1972.[149]

Eclipse

De pe Pământ, Luna și SOarele par a fi de aceeași dimensiune, după cum se observa l.a. eclipsa de Soare din 1999 (stânga), în timp ce de pe nava spațială STEREO-B⁠(d) aflată pe o orbită în urma Pământului, Luna pare mult mai mică decât Soarele (dreapta).[150]

Eclipsele pot avea loc atunci când Soarele, Pământul și Luna sunt toate într-o linie dreaptă (așa-numita „sizigie”). Eclipsele de Soare au loc l.a. lună nouă, când Luna este între Soare și Pământ. Eclipsele de Lună au în schimb loc los angeles lună plină, când Pământul este între Soare și Lună. Dimensiunea aparentă a Lunii este aproximativ egală cu cea a Soarelui, ambele având o lățime de circa o jumătate de grad. Soarele este mult mai mare decât Luna, dar distanța specific de atâtea ori mai mare este cea care face să pară de aceeași dimensiune când sunt privite de pe Pământ. Variațiile de dimensiune aparentă, datorate orbitelor necirculare sunt și ele aproape los angeles fel de mari, dar ciclurile diferă. De aceea, sunt posibile atât eclipse de Soare totale (în care Luna pare mai mare decât Soarele) cât și inelare (în care Luna pare mai mică decât Soarele).[151] La o eclipsă totală, Luna acoperă complet discul Soarelui și coroana devine vizibilă cu ochiul liber⁠(d). Deoarece distanța între Lună și Pământ crește treptat în timp,[141] diametrul unghiular aparent al Lunii este în scădere. De asemenea, în evoluția sa către faza de gigantă roșie, dimensiunea reală a Soarelui, împreună cu diametrul său aparent pe cer, cresc încet.[l] Combinația acestor două schimbări înseamnă că acum câteva sute de milioane de ani, Luna acoperea întotdeauna complet Soarele los angeles eclipsele de Soare, și nu technology posibilă nicio eclipsă inelară. La fel, peste câteva sute de milioane de ani, Luna nu va mai acoperi complet Soarele, și nu vor mai avea loc eclipse totale de Soare.[152]

Întrucât orbita Lunii în jurul Pământului este înclinată cu circa five,one hundred forty five° (5° 9′) față de orbita Pământului în jurul Soarelui, eclipsele nu au loc la fiecare lună plină și lună nouă. Pentru a avea loc o eclipsă, Luna trebuie să fie în apropierea intersecției celor două aircraft orbitale.[153] Periodicitatea și recurența eclipselor de Soare și de Lună sunt descrise de saros, care are o perioadă de aproximativ 18 ani.[154]

Deoarece Luna ne blochează permanent vederea pe o zonă circulară de pe cer cu diametrul de o jumătate de grad,[m][155] fenomenul asociat de ocultație are loc atunci când o stea strălucitoare sau o planetă trece prin spatele Lunii și nu mai este vizibilă. Astfel, o eclipsă de Soare este o ocultație a Soarelui. Deoarece Luna este comparativ mai aproape de Pământ, ocultațiile stelelor individuale nu sunt vizibile peste tot pe planetă în același timp. Din cauza precesiei orbitei Lunii, în fiecare an sunt ocultate alte stele.[156]

Observarea și explorarea

Studiile antice și medievale

Înțelegerea ciclurilor Lunii a fost una din primele evoluții ale astronomiei: înainte de secolul al V-lea î.e.n., astronomii babilonieni înregistraseră ciclul Saros de 18 ani al eclipselor de Lună,[157]iar astronomii indieni⁠(d) descriseseră elongația lunară a Lunii.[158] Astronomul chinez⁠(d) Shi Shen⁠(d) (fl. secolul al IV-lea î.e.n.) dădea instrucțiuni pentru prezicerea eclipselor de Lună și de Soare. Mai târziu, au fost înțelese forma fizică a Lunii și cauza luminii Lunii. Filosoful grec antic Anaxagoras (d. 428 î.e.n.) gândea că Soarele și Luna sunt ambele pietre sferice gigantice, și că cea din urmă reflecta lumina primului.[a hundred and sixty] Deși chinezii din timpul dinastiei Han credeau că Luna este energie echivalentă cu qi, teoria „influenței radiante” recunoștea și că lumina Lunii este doar o reflecție a celei de los angeles Soare, iar Jing Fang⁠(d) (seventy eight–37 î.e.n.) observa sfericitatea Lunii. În secolul al II-lea e.n., Lucian din Samosata a scris un roman în care eroii călătoreau pe Lună, care technology locuită. în 499 e.n., astronomul indian Aryabhata menționa în Āryabhaṭīya⁠(d) că lumina solară reflectată este cauza strălucirii Lunii.[163] Astronomul și fizicianul Alhazen (965–1039) a constatat că lumina solară nu este reflectată de Lună ca o oglindă, ci că lumina este emisă în toate direcțiile de fiecare parte a suprafeței luminate de Soare a Lunii.[164] Shen Kuo (1031–1095) din dinastia Song a creat o alegorie care echivala creșterea și descreșterea Lunii cu o minge mare de argint reflectiv care, atunci când este îmbibată cu pulbere albă și observată dintr-o parte, arată ca o semilună.

În descrierea universului⁠(d) a lui Aristotel(384–322 î.e.n.), Luna marca limita între sferele elementelor muabile (pământ, apă, aer și foc), și stelele nemuritoare de eter, o filosofie influentă care avea să domine gândirea umană timp de secole.[166] În secolul al II-lea î.e.n. însă, Seleucus din Seleucia⁠(d) a emis ipoteza corectă că mareele sunt produse de atracția Lunii, și că înălțimea lor depinde de poziția Lunii în raport cu Soarele.[167] În același secol, Aristarh a calculat dimensiunea Lunii și distanța de los angeles ea l.a. Pământ⁠(d), obținând pentru distanță o valoare de circa douăzeci de ori raza Pământului. Aceste rezultate au fost mult îmbunătățite de Ptolemeu (ninety–168 e.n.): valorile obținute de el, distanță medie egală cu de fifty nine de ori raza Pământului și diametru egal cu 0,292 diametrul Pământului erau aproape de valorile exacte, de circa 60 și, respectiv, 0,273.[168] Arhimede (287–212 î.e.n.) proiectase un planetariu care putea calcula mișcările Lunii și ale altor corpuri din Sistemul Solar.[169]

În Evul Mediu, înainte de inventarea telescopului, Luna a fost din ce în ce mai mult recunoscută ca sferă, deși mulți credeau că este „perfect netedă”.[one hundred seventy]

În 1609, Galileo Galilei a realizat unul dintre primele desene telescopice ale Lunii în cartea sa Sidereus Nuncius (Anunțul stelar) și a observat că nu este netedă, ci are munți și cratere. A urmat cartografierea telescopică a Lunii: mai târziu în secolul al XVII-lea, eforturile lui Giovanni Battista Riccioli și Francesco Maria Grimaldi au condus los angeles sistemul de denumire a reliefului Lunii folosit și astăzi. Lucrarea mai exactă din anii 1834–36 Mappa Selenographica de Wilhelm Beer⁠(d) și Johann Heinrich von Mädler⁠(d), și cartea lor asociată din 1837 Der Mond, primul studiu trigonometric summary al reliefului Lunii, cuprindea altitudinile a peste o mie de munți, și introducea studiul Lunii la precizii echivalente cu cele din geografia Pământului.[171] Se credea că craterele lunare, observate pentru prima oară de Galileo, sunt vulcanice. Aceasta până l.a. când Richard Anthony Proctor⁠(d) a avansat în anii 1870 ideea că sunt formate de coliziuni.[117] Această ipoteză a căpătat susținere în 1892 prin experimentele geologului Grove Karl Gilbert⁠(d), și prin studiile comparative din deceniile anilor 1920 până în anii 1940,[172] care au dus l.a. dezvoltarea stratigrafiei lunare⁠(d), care în anii 1950 devenea o ramură nouă și emergentă a astrogeologiei⁠(d).[117]

Cu navele spațiale

Secolul al XX-lea

Misiunile sovietice

Luna 2⁠(d), primul obiect făcut de om care a ajuns pe suprafața Lunii (stânga) și roverul lunar sovietic Lunohod 1⁠(d)

Cursa Spațială instigată de Războiul Rece între Uniunea Sovietică și Statele Unite au dus l.a. o accelerare a interesului pentru explorarea Lunii. După ce lansatoarele au căpătat capabilitățile necesare, aceste țări au trimis sonde fără echipaj uman în misiuni de observare din zbor, cu impact și cu aselenizare. Navele din programul Luna⁠(d) al Uniunii Sovietice au fost primele care au realizat mai multe obiective: după trei misiuni eșuate, fără nume, din 1958,[173] primul obiect făcut de om care a scăpat de gravitația Pământului și a trecut pe lângă Lună a fost Luna 1⁠(d); primul obiect făcut de om care a lovit suprafața Lunii a fost Luna 2⁠(d), și primele fotografii ale părții regular ascunse a Lunii au fost realizate de Luna three⁠(d), toate în 1959.

Prima navă spațială care a efectuat o aselenizare ușoară a fost Luna 9 și primul vehicul fără echipaj care a orbitat în jurul Lunii a fost Luna 10⁠(d), ambele în 1966.[117] Eșantioane de rocă și sol⁠(d) au fost aduse înapoi pe Pământ de trei misiuni Luna de colectare de probe⁠(d) (Luna 16⁠(d) în 1970, Luna 20⁠(d) în 1972, și Luna 24⁠(d) în 1976), care au adus în total zero,3 kg.[174] Două rovere realizate în premieră au aselenizat în 1970 și 1973 în cadrul programului sovietic Lunohod.

Misiunile americane

La sfârșitul deceniului anilor 1950, l.a. apogeul Războiului Rece, Forțele Terestre ale Statelor Unite (US Army) au efectuat un studiu de fezabilitate⁠(d) secret care propunea construcția pe Lună a unui avanpost militar cu echipaj uman denumit Proiectul Horizon⁠(d), cu potențialul de a efectua o gamă largă de misiuni, de los angeles cercetări științifice până los angeles bombardament nuclear asupra Pământului. Studiul includea posibilitatea de a efectua un test nuclear pe Lună.[a hundred seventy five][176] Forțele Aeriene, care l.a. acea dată erau în competiție cu Forțele Terestre pentru rolul de vârf de lance al programului spațial, și-a dezvoltat propriul plan similar cu numele Lunex⁠(d).[177][178][a hundred seventy five] La ambele propuneri s-a renunțat în cele din urmă după ce programul spațial a fost în mare parte transferat de los angeles armată l.a. agenția civilă NASA.[178]

După angajamentul președintelui John F. Kennedy în 1961 de a realiza o aselenizare a unui echipaj uman înainte de sfârșitul deceniului, Statele Unite, în frunte cu NASA, au lansat o serie de sonde fără echipaj uman pentru a dezvolta înțelegerea suprafeței lunare pentru a pregăti misiunile umane:Programul Ranger⁠(d) al lui Jet Propulsion Laboratory a produs primele fotografii de detaliu; programul Lunar Orbiter⁠(d) a produs hărți ale întregii Luni; programul Surveyor a aselenizat cu prima sa navă spațială⁠(d) la patru luni după Luna nine. În paralel, s-a dezvoltat Programul Apollo cu echipaje umane; după o serie de teste cu și fără echipaj ale navei spațiale Apollo pe orbita Pământului, și împins înainte de perspectiva unui zbor lunar sovietic⁠(d), în 1968 Apollo 8 a efectuat prima misiune cu echipaj uman pe orbita Lunii. Aselenizarea ulterioară a primilor oameni în 1969 este considerată punctul culminant al Cursei Spațiale.[179]

Neil Armstrong a devenit primul om care a mers pe Lună, în calitate de comandant al misiunii americane Apollo eleven punând piciorul pe Lună los angeles ora 02:56 UTC în ziua de 21 iulie 1969.[a hundred and eighty] Circa 500 de milioane de oameni din toată lumea au urmărit transmisiunea directă a camerei de televiziune Apollo, cea mai mare audiență de televiziune din istoria de până atunci.[181][182] Misiunile Apollo de los angeles 11 l.a. 17 (cu excepția lui Apollo 13, care a renunțat los angeles aselenizarea planificată) au adus 380,05 kg de rocă și sol lunar în 2196 de eșantioane separate.[183] Aselenizarea și revenirea pe pământ au fost posibile datorită considerabilelor progrese tehnologice din prima parte a deceniului anilor 1960, în domenii cum ar fi chimia ablației, ingineria software program și tehnologia de reintrare în atmosferă, precum și de managementul extrem de competent al enormei întreprinderi tehnice.[184][185]

În timpul misiunilor Apollo cu aselenizare, au fost instalate pe suprafața Lunii pachete de instrumente științifice. Stații temporare de instrumente⁠(d), cuprinzând sonde de flux termic, seismometre și magnetometre, au fost instalate l.a. punctele de aselenizare Apollo 12, 14, 15, 16 și 17. Transmisiunile în direct de date către Pământ au fost sistate spre sfârșitul lui 1977 din considerente financiare,[186][187] dar, întrucât tablourile de retroreflectoare colț-de-cub pentru telemetrie lunară laser⁠(d) de los angeles acele stații sunt instrumente pasive, ele sunt încă utilizate. Telemetria acestor stații este calculată periodic din stații terestre cu o precizie de câțiva centimetri, iar datele din acest test sunt utilizate pentru a calcula limitele dimensiunii nucleului Lunii.[188]

Anii 1980–2000

Mozaic în culori artificiale⁠(d) construit dintr-o serie de fifty three de imagini realizate prin trei filtre spectrale de sistemul de imagistică al navei Galileo în timp ce aceasta trecea peste regiunile nordice ale Lunii los angeles 7 decembrie 1992.

După prima cursă spre Lună, au urmat niște ani de liniște, dar, începând cu deceniul anilor 1990, multe alte țări s-au implicat în exporarea directă a Lunii. În 1990, Japonia a devenit a treia țară care a dus un obiect pe orbita Lunii, cu nava spațială Hiten⁠(d). Aceasta a lansat o sondă mai mică, Hagoromo, pe orbita Lunii, dar transmițătorul s-a defectat, iar misiunea nu a mai fost utilă.[189] În 1994, SUA au trimis pe orbita lunară nava spațială Clementine⁠(d) dezvoltată într-un proiect comun NASA-Departamentul Apărării. Această misiune a obținut prima hartă topografică cvasiglobală a Lunii, și primele imagini globale multispectrale⁠(d) ale suprafeței lunare.[190] În 1998, aceasta a fost urmată de misiunea Lunar Prospector⁠(d), ale cărei instrumente au indicat prezența unui exces de hidrogen los angeles polii Lunii, care probabil a fost produs de prezența gheții pe o adâncime de câțiva metri în regolitul din craterele permanent umbrite.[191]

India, Japonia, China, Statele Unite ale Americii și Agenția Spațială Europeană au trimis fiecare orbiteri lunari. Dintre aceștea în unique Chandrayaan-1 al Indian Space Research Organisation⁠(d) a contribuit la confirmarea descoperirii de gheață lunară în craterele permanent umbrite de l.a. poli și legată de regolitul lunar. Epoca put up-Apollo a fost marcată și de două misiuni cu rover: ultima misiune sovietică Lunohod din 1973, și misiunea chinezească curentă Chang’e 3⁠(d), care a pus în funcțiune roverul Yutu⁠(d) los angeles 14 decembrie 2013. În conformitate cu Tratatul Spațiului Extraterestru⁠(d), Luna rămâne liberă pentru explorare în scopuri pașnice pentru toate țările.

Secolul al XXI-lea

Reprezentare artistică a unei viitoare colonii lunare

Nava spațială europeană SMART-1⁠(d), a doua navă cu propulsie cu ioni, s-a aflat pe orbita Lunii din 15 noiembrie 2004 până los angeles impactul său cu Luna la 3 septembrie 2006, și a efectuat primul studiu detaliat al elementelor chimice de pe suprafața Lunii.[192]

Ambițiosul Program Chinez de Explorare Lunară⁠(d) a început cu Chang’e 1⁠(d), care a reușit să orbiteze Luna din 5 noiembrie 2007 până la impactul controlat din 1 martie 2009.[193] El a obținut o hartă completă a Lunii. Chang’e 2, începând cu octombrie 2010, a ajuns los angeles Lună mai repede, a cartografiat Luna cu o rezoluție superioară de-a lungul unei perioade de choose luni, apoi a ieșit de pe orbita Lunii pentru a rămâne pentru o perioadă mai mare în punctul Lagrange L2 Pământ-Soare, înainte de a trece pe lângă asteroidul 4179 Toutatis l.a. 13 decembrie 2012, după care s-a îndepărtat în spațiu. La 14 decembrie 2013, Chang’e three⁠(d) a aselenizat cu un lander lunar, care l.a. rândul său a desfășurat un rover lunar⁠(d), denumit Yutu (Chinese: 玉兔; în traducere literală „iepurele de jad”). Aceasta a fost primul soft landing⁠(d) de după Luna 24⁠(d) din 1976, și prima misiune cu rover lunar de los angeles Lunohod 2⁠(d) din 1973. China intenționează să lanseze o altă misiune cu rover (Chang’e four⁠(d)) înainte de 2020, urmată de o misiune de revenire cu probe⁠(d) (Chang’e 5⁠(d)) puțin după aceea.[194]

Între 4 octombrie 2007 și 10 iunie 2009, misiunea Kaguya a Agenției de Explorare Aerospațială a Japoniei, un orbiter lunar dotat cu o cameră video de înaltă definiție⁠(d), și doi sateliți radio-transmițători mici, a obținut date geofizice și a realizat primele filme HD din afara orbitei Pământului.[195][196]

Prima misiune lunară a Indiei, Chandrayaan I, a orbitat din eight noiembrie 2008 până los angeles pierderea contactului la 27 august 2009, timp în care a realizat o hartă chimică, mineralogică și foto-geologică de înaltă rezoluție a suprafeței lunare și a confirmat prezența moleculelor de apă în solul lunar.[197] Indian Space Research Organisation⁠(d) intenționa să lanseze în 2013 Chandrayaan-2⁠(d), care urma să cuprindă și un rover lunar robot rusesc.[198][199] Eșecul misiunii rusești Fobos-Grunt⁠(d) a amânat și acest proiect.

Formațiunea Ina⁠(d), 2009

SUA a contribuit la lansarea Lunar Reconnaissance Orbiter⁠(d) (LRO), a impactorului LCROSS⁠(d) și la observațiile ulterioare începând cu 18 iunie 2009; LCROSS și-a îndeplinit misiunea realizând un effect planificat și atent observat în craterul Cabeus⁠(d) los angeles nine octombrie 2009,[200] pe când LRO încă mai funcționează, adunând date unique de altimetrie lunară și realizând imagini de mare rezoluție. În noiembrie 2011, LRO a trecut peste craterul uriaș și puternic luminat Aristarh.NASA a publicat fotografii ale craterului los angeles 25 decembrie 2011.[201]

Două nave GRAIL⁠(d) ale NASA au început să orbiteze Luna pe los angeles 1 ianuarie 2012,[202] într-o misiune de a afla mai multe despre structura internă a Lunii. Sonda LADEE⁠(d) a NASA, gândită pentru a studia exosfera lunară, a intrat pe orbită los angeles 6 octombrie 2013.

Printre misiunile planificate se numără cea rusească Luna 25⁠(d): un lander fără echipaj și cu un set de seismometre, și un orbiter bazat pe misiunea marțiană eșuată Fobos-Grunt⁠(d).[203][204]

Explorările lunare cu finanțare privată au fost promovate de Google Lunar X Prize, anunțat l.a. 13 septembrie 2007, care oferă 20 de milioane de dolari oricui poate să aselenizeze cu un rover robotic pe Lună și să îndeplinească anumite criterii.[205] Shackleton Energy Company⁠(d) lucrează la un application de a iniția operațiuni la polul sud al Lunii pentru extragerea de apă șiaprovizionarea depozitelor de combustibili⁠(d).[206]

NASA a început un plan de a relua misiunile umane⁠(d) după apelul președintelui SUA George W. Bush l.a. 14 ianuarie 2004, în care cerea întoarcerea pe Lună înainte de 2019 și construcția unei baze lunare până în 2024.[207] S-a aprobat finanțare pentru Programul Constellation⁠(d) și s-au început teste pentru o navă spațială cu echipaj uman, pentru un vehicul de lansare⁠(d),[208] și studii în vederea unui proiect de bază lunară.[209] Programul a fost însă anulat în favoarea unei misiuni umane pe un asteroid până în 2025 și pentru o misiune umană de orbitare a planetei Marte până în 2035.[210] India și-a exprimat și ea speranța de a trimite o misiune umană pe Lună până în 2020.[211]

Planuri de misiuni comerciale

În 2007, X Prize Foundation împreună cu Google, au lansat Google Lunar X Prize pentru a încuraja expedițiile comerciale către Lună. Se va acorda un premiu de 20 de milioane de dolari de împărțit între asocierile personal care vor ajunge pe Lună și va efectua anumite operațiuni până la sfârșitul lui martie 2018.[212][213] În august 2016, participau sixteen echipe l.a. has the same opinion.[214]

În august 2016, guvernul american a acordat begin-upului american Moon Express permisiune de a aseleniza.[215] A fost prima dată când o firmă privată a primit acest drept. Hotărârea este considerată un precedent care va contribui los angeles definirea standardelor de reglementare a activităților comerciale în spațiu în viitor, întrucât deocamdată funcționarea companiilor fusese restricționată l.a. Pământ și spațiul din imediata apropiere.[215]

Astronomie de pe Lună

Imagine în culori fake a Pământului în lumină ultravioletă realizată de pe suprafața Lunii de misiunea Apollo 16. Partea dinspre soare reflectă multă lumină ultravioletă de la Soare, dar cea opusă prezintă doar benzi slabe de emisii UV de la aurorele produse de particule încărcate electric powered.[216]

De mulți ani, Luna este recunoscută drept un loc excelent pentru telescoape.[217] Este relativ în apropiere; vederea astronomică⁠(d) nu este o problemă; unele cratere din preajma polilor sunt permanent întunecați și reci, ceea ce este util mai ales pentru telescoapele cu infraroșu; și radiotelescoapele aflate pe partea îndepărtată vor fi ecranate de zgomotul radio produs de comunicațiile pământene.[218] Deși solul lunar⁠(d) pune probleme pentru părțile cellular ale telescoapelor, el poate fi amestecat cu nanotuburi de carbon și poliepoxide⁠(d) și folosit los angeles construcția de oglinzi de până la 50 metri în diametru.[219] Se poate realiza destul de ieftin un telescop zenital⁠(d) lunar cu lichid ionic.[220]

În aprilie 1972, misiunea Apollo sixteen a înregistrat diferite fotografii astronomice și spectre de ultraviolet cu Far Ultraviolet Camera/Spectrograph⁠(d).[221]

Statutul criminal

Deși landerele Luna⁠(d) au împrăștiat fanioane ale Uniunii Sovietice pe Lună, și s-au arborat simbolic drapele americane⁠(d) la locurile aselenizărilor astronauților Apollo, nicio țară nu revendică vreun teritoriu de pe suprafața Lunii.[222] Rusia și SUA au semnat în 1967 Tratatul Spațiului Extraterestru⁠(d),[223] care definește Luna și întreg spațiul extraterestru drept „provincie a întregii omeniri⁠(d)”.[222] Acest tratat restricționează utilizarea Lunii în scopuri pașnice, interzicând explicit orice instalație militară și orice armă de distrugere în masă.[224] Acordul Lunii⁠(d) din 1979 a fost convenit pentru a restricționa exploatarea resurselor Lunii în folosul vreunei singure națiuni, dar în 2014, el generation semnat și ratificat de doar 16 țări, dintre care niciuna nu efectuează operațiuni de explorare umană a spațiului⁠(d) și nici nu are vreun plan de a face aceasta.[225] Deși unii indivizi au revendicat Luna⁠(d) în întregime sau parțial, niciuna dintre aceste revendicări nu este considerată credibilă.[226][227][228]

În cultură

Personificare a Lunii într-o ediție din 1550 a cărții Liber astronomiae de Guido Bonatti⁠(d)

Mitologie

Luna și Soarele cu fețe de om (xilografie din 1493)

O litografie veche de 5000 de ani găsită l.a. Knowth⁠(d), Irlanda, ar putea reprezenta Luna, și ar fi astfel cea mai veche reprezentare a ei descoperită în zilele de astăzi.[229] Contrastul între zonele mai înalte și mai luminoase și mările mai întunecate au fost interpretate de diferite culturi printre altele ca Omul de pe Lună⁠(d), sau ca iepurele⁠(d) și bizonul. În multe culturi antice și preistorice, Luna era personificată ca o zeitate⁠(d) sau ca alte fenomene supernaturale, și până astăzi mai persistă vederi astrologice asupra Lunii⁠(d).

În Orientul Apropiat Antic, zeul lunii (Sin/Nanna) era masculin. În mitologia greco-romană⁠(d), Soarele și Luna sunt reprezentate ca bărbat și, respectiv, femeie (Helios/Sol și Selene/Luna). Forma de semilună⁠(d) a fost folosită din vechime ca simbol pentru Lună. Zeița Selene generation reprezentată ca purtând semiluna pe podoaba de pe cap într-un aranjament ce face aluzie los angeles coarne. Semiluna și steaua datează și ele din Epoca Bronzului, reprezentând fie Soarele și Luna, fie Luna și planeta Venus. A ajuns să reprezinte zeița Artemis sau Hecate, și, prin patronajul lui Hecate, a ajuns să fie utilizată ca simbol al Bizanțului.

În Evul Mediu, a evoluat o tradiție iconografică de reprezentare a Soarelui și a Lunii cu chipuri de om.

Divizarea Lunii⁠(d) (în arabă انشقاق القمر) este o minune atribuită de musulmani profetului Mahomed.[230]

Calendar

Fazele alter ale Lunii fac ca ea să fie un instrument convenabil pentru marcarea trecerii timpului, iar perioadele pătrarelor ei stau l.a. baza multora dintre cele mai vechi calendare. Se crede că niște răboaje cu oase gravate datând încă de acum 20–30.000 de ani ar marca fazele Lunii.[231][232][233] Luna de circa 30 de zile este o aproximare a ciclului lunar. Cuvintele germanice provenite din radicalul protogermanic *mǣnṓth-, legat de cuvântul protogermanic *mǣnōn, indică utilizarea unui calendar lunar de către popoarele germanice (calendarul germanic⁠(d)) înainte de adoptarea unui calendar solar.[234] Radicalul proto-indo-ecu pentru lună, *méh1nōt, derivă din radicalul verbal *meh1-, „a măsura”, „indicând o concepție funcțională asupra Lunii, respectiv însemn al lunii” (cf⁠(d) cuvintele măsură și menstrual),[235][236][237] și reflectă importanța Lunii pentru multe culturi antice în domeniul măsurării timpului (vezi latinescul mensis și grecescul μείς (meis) sau μήν (mēn), cu sensul de „lună”).[238][239][240][241] Majoritatea calendarelor istorice sunt lunisolare. Calendarul islamic de secol al VII-lea este un excepțional exemplu de calendar lunar pur. Lunile sunt tradițional denumite după apariția hilalului⁠(d), sau a primei semiluni, peste orizont.[242]

Lunaticii

Luna a fost de mult timp asociată cu nebunia și lipsa rațiunii; cuvântul lunatic⁠(d) derivă din numele Lunii. Filosofii Aristotel și Pliniu cel Bătrân susțineau că luna plină set off nebunia los angeles persoanele susceptibile, crezând că creierul, care este predominant apă, trebuie să fie afectat de Lună și de puterea ei asupra mareelor, dar gravitația Lunii este prea slabă pentru a afecta o persoană individuală.[243] Chiar și astăzi, oameni care cred într-un efect lunar⁠(d) susțin că internările în spitalele de psihiatrie, accidentele rutiere, omuciderile sau sinuciderile au o frecvență mai mare l.a. lună plină, dar zeci de studii invalidează aceste afirmații.[243][244][245][246][247]

Note

Note de completare^ Între 18,29° și 28,fifty eight° față de ecuatorul Pământului:[1]18,29° când longitudinea nodului ascendent al Lunii este de a hundred and eighty°, 28,58° când este 0°

^ Există mai mulți asteroizi din apropierea Pământului, între care 3753 Cruithne, care sunt coorbitali⁠(d) cu Pământul: orbitele lor îi aduc aproape de Pământ în unele perioade de timp, dar apoi se modifică pe termen lung (Morais et al, 2002). Aceștia sunt cvasisateliți – nu sunt sateliți, pentru că nu orbitează Pământul. Pentru alte informații, vezi Alți sateliți ai Pământului.

^ „Valoarea maximă” este dată pe baza scalării luminozității de l.a. valoarea de −12,seventy four dată pentru echivalența cu distanța centru-Lună de 378 000 km în NASA factsheet ca distanța minimă de referință Pământ–Lună dată acolo, după ce cea din urmă este corectată pentru a ține cont de raza ecuatorială a Pământului de 6.378 km, dând 350.six hundred km. „Valoarea minimă” (pentru o lună nouă îndepărtată) se bazează pe o scalare similară folosind distanța maximă Pământ–Lună de 407.000 km (dată în factsheet) și calculând strălucirea dată de clarul-de-Pământ asupra lunii noi. Strălucirea clarului de Pământ este [ albedoul Pământului × (raza Pământului / raza orbitei Lunii)2 ] relativ la iluminarea solară directă care are loc la lună nouă. (albedoul Pământului = 0.367; raza Pământului = (raza polară × raza ecuatorială radius)½ = 6367 km.)

^ Gama în care variază dimensiunile unghiulare date se bazează pe simpla scalare a următoarelor valori din factsheet: los angeles o distanță între ecuatorul Pământului și centrul Lunii de 378.000 km, dimensiunea unghiulară este de 1896 arcsecunde⁠(d). Același factsheet dă și distanțele intense Pământ–Lună de 407.000 km și 357–zero km. Pentru dimensiunea unghiulară maximă, distanța minimă trebuie să fie corectată pentru a ține cont de raza ecuatorială a Pământului de 6.378 km, de unde rezultă 350.six hundred km.

^ Lucey et al. (2006) dau 107 particule cm−three ziua și one hundred and five particule cm−3 noaptea. Împreună cu temperaturile ecuatoriale de l.a. suprafață, de 390 K ziua și a hundred K noaptea, legea gazelor ideale dă presiunea dată în infocasetă (rotunjită la cel mai apropiat ordin de mărime): 10−7 Pa ziua și 10−10 Pa noaptea.

^ Această vârstă este calculată prin datarea cu izotopi a zirconilor lunari.

^ Mai actual, perioada siderală medie a Lunii (de l.a. stea fixă la stea fixă) este de 27,321661 zile (27 z 07 h 43 min eleven,five s), și perioada sa tropicală medie (de l.a. echinocțiu los angeles echinocțiu) este de 27,321582 zile (27 z 07 h 43 min 04,7 s) (Explanatory Supplement to the Astronomical Ephemeris, 1961,la p.107).

^ Mai precise, perioada sinodică medie a Lunii (între conjuncțiile solare medii) este 29,530589 zile (29 z 12 h forty four min 02.nine s) (Explanatory Supplement to the Astronomical Ephemeris, 1961, los angeles p.107).

^ Nu există corelație puternică între dimensiunea planetelor și dimensiunea sateliților lor. Planetele mai mari tind să aibă doar mai mulți sateliți, mari și mici, decât planetele mai mici.

^ Cu 27% din diametru și 60% din densitatea Pământului, Luna are 1,23% din masa Pământului. Satelitul Charon este mai mare relativ los angeles primarul său, Pluto, dar Pluto este acum considerată a fi o planetă pitică.

^ Magnitudinea aparentă a Soarelui este de −26,7, în timp ce a Lunii pline este de −12,7.

^ Vezi graficul din Sun#Life phases⁠(en). În prezent, diametrul Soarelui crește într-un ritm de aproape cinci procente los angeles fiecare miliard de ani. Acesta este foarte similar cu ritmul în care scade diametrul unghiular aparent al Lunii pe măsură ce se îndepărtează de Pământ.

^ În medie, Luna acoperă o suprafață de zero,21078 grade pătrate pe cerul nopții.

Citări^ a b c d e f g h i j okayWieczorek, Mark A.;et al. (2006). „The charter and structure of the lunar indoors”. Reviews in Mineralogy and Geochemistry⁠(d). 60 (1): 221–364. doi:10.2138/rmg.2006.60.three.

^ a bLang, Kenneth R. (2011), The Cambridge Guide to the Solar System, second ed., Cambridge University Press.

^Morais, M.H.M.; Morbidelli, A. (2002). „The Population of Near-Earth Asteroids in Coorbital Motion with the Earth”. Icarus⁠(d). a hundred and sixty (1): 1–nine. Bibcode:2002Icar..one hundred sixty….1M. doi:10.1006/icar.2002.6937.

^ a b c d e f g h i jWilliams, Dr. David R. (2 februarie 2006). „Moon Fact Sheet”. NASA/National Space Science Data Center. Accesat în 31 decembrie 2008.

^ Smith, David E.; Zuber, Maria T.; Neumann, Gregory A.; Lemoine, Frank G. (1 ianuarie 1997). „Topography of the Moon from the Clementine lidar”. Journal of Geophysical Research⁠(d). 102 (E1): 1601. Bibcode:1997JGR…102.1591S. doi:10.1029/96JE02940.

^ Williams, James G.; Newhall, XX; Dickey, Jean O. (1996). „Lunar moments, tides, orientation, and coordinate frames”. Planetary and Space Science⁠(d). 44 (10): 1077–1080. Bibcode:1996P&SS…44.1077W. doi:10.1016/0032-third(ninety five)00154-9.

^Matthews, Grant (2008). „Celestial body irradiance willpower from an underfilled satellite tv for pc radiometer: application to albedo and thermal emission measurements of the Moon the usage of CERES”. Applied Optics⁠(d). 47 (27): 4981–ninety three. Bibcode:2008ApOpt..47.4981M. doi:10.1364/AO.forty seven.004981. PMID 18806861.

^A.R. Vasavada; D.A. Paige; S.E. Wood (1999). „Near-Surface Temperatures on Mercury and the Moon and the Stability of Polar Ice Deposits”. Icarus⁠(d). 141 (2): 179–193. Bibcode:1999Icar..141..179V. doi:10.1006/icar.1999.6175.

^ a bLucey, Paul; Korotev, Randy L.;et al. (2006). „Understanding the lunar surface and area-Moon interactions”. Reviews in Mineralogy and Geochemistry⁠(d). 60 (1): eighty three–219. doi:10.2138/rmg.2006.60.2.

^ „How far away is the moon? :: NASA Space Place”.

^ Scott, Elaine. Our Moon: New Discoveries About Earth’s Closest Companion. Houghton Mifflin Harcourt (2016) ISBN: 9780544750586. Pagina 7.

^ a b „leuk” (în engleză). Online etimology dictionary. Accesat în 11 mai 2017.

^ a b Fulvio Fusco (2014). Pianeti e Esopianeti. Nuove scoperte. Youcanprint. p. 217. ISBN 88-911-5450-4.

^ „Online Etymology Dictionary”. Accesat în 25 septembrie 2011.

^ „Sanskrit Dictionary for Spoken Sanskrit”.

^ „Chandra”. Accesat în five mai 2017.

^ a b Barnhart, p. 487.

^ „moon” (în engleză). Accesat în 12 mai 2017.

^ Grimm (1854). „MOND”. Deutsches Wörterbuch (în germană) (ed. versiunea digitală).

^ Barboni, M.; Boehnke, P.; Keller, C.B.; Kohl, I.E.; Schoene, B.; Young, E.D.; McKeegan, K.D. (2017). „Early formation of the Moon four.fifty one billion years ago”. Science Advances. three (1): e1602365. doi:10.1126/sciadv.1602365.

^Binder, A.B. (1974). „On the origin of the Moon with the aid of rotational fission”. Luna. 11 (2): 53–76. Bibcode:1974Moon…eleven…53B. doi:10.1007/BF01877794.

^ a b cStroud, Rick (2009). The Book of the Moon. Walken and Company. pp. 24–27. ISBN 978-zero-8027-1734-four.

^Mitler, H.E. (1975). „Formation of an iron-bad moon by using partial capture, or: Yet any other extraordinary theory of lunar foundation”. Icarus⁠(d). 24 (2): 256–268. Bibcode:1975Icar…24..256M. doi:10.1016/0019-1035(seventy five)90102-five.

^ Stevenson, D.J. (1987). „Origin of the moon–The collision hypothesis”. Annual Review of Earth and Planetary Sciences⁠(d). 15 (1): 271–315. Bibcode:1987AREPS..15..271S. doi:10.1146/annurev.ea.15.050187.001415.

^Taylor, G. Jeffrey (31 decembrie 1998). „Origin of the Earth and Moon”. Planetary Science Research Discoveries. Hawai’i Institute of Geophysics and Planetology. Accesat în 7 aprilie 2010.

^ „Asteroids Bear Scars of Moon’s Violent Formation”. 16 aprilie 2015.

^ Dana Mackenzie (21 iulie 2003). The Big Splat, or How Our Moon Came to Be. Wiley⁠(d). pp. 166–168. ISBN 978-0-471-48073-0.

^ Canup, R.; Asphaug, E. (2001). „Origin of the Moon in a massive effect close to the stop of Earth’s formation”. Nature. 412 (6848): 708–712. Bibcode:2001Natur.412..708C. doi:10.1038/35089010. PMID 11507633.

^ „Earth-Asteroid Collision Formed Moon Later Than Thought”. National Geographic. 28 octombrie 2010. Accesat în 7 mai 2012.

^ „2008 Pellas-Ryder Award for Mathieu Touboul” (PDF). Meteoritical Society⁠(d). 2008.

^ Touboul, M.; Kleine, T.; Bourdon, B.; Palme, H.; Wieler, R. (2007). „Late formation and extended differentiation of the Moon inferred from W isotopes in lunar metals”. Nature. 450 (7173): 1206–9. Bibcode:2007Natur.450.1206T. doi:10.1038/nature06428. PMID 18097403.

^ „Flying Oceans of Magma Help Demystify the Moon’s Creation”. National Geographic. 8 aprilie 2015.

^Pahlevan, Kaveh; Stevenson, David J. (2007). „Equilibration inside the aftermath of the lunar-forming giant effect”. Earth and Planetary Science Letters⁠(d). 262 (3–four): 438–449. arXiv:1012.5323 . Bibcode:2007E&PSL.262..438P. doi:10.1016/j.epsl.2007.07.0.5.

^ Nield, Ted (2009). „Moonwalk (precis of meeting at Meteoritical Society’s 72nd Annual Meeting, Nancy, France)”. Geoscientist⁠(d) (în engleză). Vol. 19. p. 8. Arhivat din original los angeles 27 septembrie 2012.

^ a bWarren, P. H. (1985). „The magma ocean concept and lunar evolution”. Annual Review of Earth and Planetary Sciences⁠(d). 13 (1): 201–240. Bibcode:1985AREPS..thirteen..201W. doi:10.1146/annurev.ea.thirteen.050185.001221.

^ Tonks, W. Brian; Melosh, H. Jay (1993). „Magma ocean formation because of massive impacts”. Journal of Geophysical Research⁠(d). 98 (E3): 5319–5333. Bibcode:1993JGR….ninety eight.5319T. doi:10.1029/92JE02726.

^ Daniel Clery (eleven octombrie 2013). „Impact Theory Gets Whacked”. Science. 342 (6155): 183–185. Bibcode:2013Sci…342..183C. doi:10.1126/technology.342.6155.183. PMID 24115419.

^ Wiechert, U.;et al. (octombrie 2001). „Oxygen Isotopes and the Moon-Forming Giant Impact”. Science. 294 (12): 345–348. Bibcode:2001Sci…294..345W. doi:10.1126/science.1063037. PMID 11598294. Accesat în five iulie 2009.

^ Pahlevan, Kaveh; Stevenson, David (octombrie 2007). „Equilibration within the Aftermath of the Lunar-forming Giant Impact”. Earth and Planetary Science Letters⁠(d). 262 (three–four): 438–449. arXiv:1012.5323 . Bibcode:2007E&PSL.262..438P. doi:10.1016/j.epsl.2007.07.1/2.

^„Titanium Paternity Test Says Earth is the Moon’s Only Parent (University of Chicago)”. Astrobio.net. Accesat în three octombrie 2013.

^ Taylor, Stuart Ross (1975). Lunar science: A post-Apollo view. Pergamon Press⁠(d). p. sixty four.

^ Brown, D.; Anderson, J. (6 ianuarie 2011). „NASA Research Team Reveals Moon Has Earth-Like Core”. NASA. NASA.

^ Weber, R. C.; Lin, P.-Y.; Garnero, E. J.; Williams, Q.; Lognonne, P. (21 ianuarie 2011). „Seismic Detection of the Lunar Core” (PDF). Science. 331 (6015): 309–312. doi:10.1126/technology.1199375. PMID 21212323.

^ Nemchin, A.; Timms, N.; Pidgeon, R.; Geisler, T.; Reddy, S.; Meyer, C. (2009). „Timing of crystallization of the lunar magma ocean confined by using the oldest zircon”. Nature Geoscience⁠(d). 2 (2): 133–136. Bibcode:2009NatGe…2..133N. doi:10.1038/ngeo417.

^Shearer, Charles K.;et al. (2006). „Thermal and magmatic evolution of the Moon”. Reviews in Mineralogy and Geochemistry⁠(d). 60 (1): 365–518. doi:10.2138/rmg.2006.60.4.

^Schubert, J. (2004). „Interior composition, shape, and dynamics of the Galilean satellites.”.În F. Bagenal;et al. Jupiter: The Planet, Satellites, and Magnetosphere. Cambridge University Press. pp. 281–306. ISBN 978-zero-521-81808-7.

^ Williams, J. G.; Turyshev, S. G.; Boggs, D. H.; Ratcliff, J. T. (2006). „Lunar laser ranging technology: Gravitational physics and lunar indoors and geodesy”. Advances in Space Research⁠(d). 37 (1): sixty seven–71. arXiv:gr-quality control/0412049 . Bibcode:2006AdSpR..37…67W. doi:10.1016/j.asr.2005.05.013.

^ Spudis, Paul D.; Cook, A.; Robinson, M.; Bussey, B.; Fessler, B. (ianuarie 1998). „Topography of the South Polar Region from Clementine Stereo Imaging”. Workshop on New Views of the Moon: Integrated Remotely Sensed, Geophysical, and Sample Datasets: sixty nine. Bibcode:1998nvmi.conf…69S.

^ Pieters, C.M.; Tompkins, S.; Head, J.W.; Hess, P.C. (1997). „Mineralogy of the Mafic Anomaly within the South Pole‐Aitken Basin: Implications for excavation of the lunar mantle”. Geophysical Research Letters⁠(d). 24 (15): 1903–1906. Bibcode:1997GeoRL..24.1903P. doi:10.1029/97GL01718.

^ Taylor, G.J. (17 iulie 1998). „The Biggest Hole inside the Solar System”. Planetary Science Research Discoveries. Hawai’i Institute of Geophysics and Planetology. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ Schultz, P. H. (martie 1997). „Forming the south-pole Aitken basin – The intense video games”. Conference Paper, twenty eighth Annual Lunar and Planetary Science Conference. 28: 1259. Bibcode:1997LPI….28.1259S.

^Spudis, Paul D.; Reisse, Robert A.; Gillis, Jeffrey J. (1994). „Ancient Multiring Basins at the Moon Revealed by using Clementine Laser Altimetry”. Science. 266 (5192): 1848–1851. Bibcode:1994Sci…266.1848S. doi:10.1126/technological know-how.266.5192.1848. PMID 17737079.

^ „NASA’s LRO Reveals ‘Incredible Shrinking Moon’”. NASA. 19 august 2010.

^ Wlasuk, Peter (2000). Observing the Moon. Springer⁠(d). p. 19. ISBN 978-1-85233-193-1.

^ Norman, M. (21 aprilie 2004). „The Oldest Moon Rocks”. Planetary Science Research Discoveries. Hawai’i Institute of Geophysics and Planetology. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ Varricchio, L. (2006). Inconstant Moon. Xlibris Books. ISBN 978-1-59926-393-nine.

^ Head, L.W.J.W. (2003). „Lunar Gruithuisen and Mairan domes: Rheology and mode of emplacement”. Journal of Geophysical Research⁠(d). 108 (E2): 5012. Bibcode:2003JGRE..108.5012W. doi:10.1029/2002JE001909. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ Gillis, J.J.; Spudis, P.D. (1996). „The Composition and Geologic Setting of Lunar Far Side Maria”. Lunar and Planetary Science Conference⁠(d). 27: 413. Bibcode:1996LPI….27..413G.

^ Lawrence, D. J.,et al. (eleven august 1998). „Global Elemental Maps of the Moon: The Lunar Prospector Gamma-Ray Spectrometer”. Science. 281 (5382): 1484–1489. Bibcode:1998Sci…281.1484L. doi:10.1126/technological know-how.281.5382.1484. PMID 9727970. Accesat în 29 august 2009.

^ Taylor, G.J. (31 august 2000). „A New Moon for the Twenty-First Century”. Planetary Science Research Discoveries. Hawai’i Institute of Geophysics and Planetology. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ a bPapike, J.; Ryder, G.; Shearer, C. (1998). „Lunar Samples”. Reviews in Mineralogy and Geochemistry⁠(d). 36: five.1–5.234.

^ a bHiesinger, H.; Head, J.W.; Wolf, U.; Jaumanm, R.; Neukum, G. (2003). „Ages and stratigraphy of mare basalts in Oceanus Procellarum, Mare Numbium, Mare Cognitum, and Mare Insularum”. Journal of Geophysical Research⁠(d). 108 (E7): 1029. Bibcode:2003JGRE..108.5065H. doi:10.1029/2002JE001985.

^ Phil Berardelli (9 noiembrie 2006). „Long Live the Moon!”. Science.

^ Jason Major (14 octombrie 2014). „Volcanoes Erupted ‘Recently’ on the Moon”. Discovery Channel.

^ „NASA Mission Finds Widespread Evidence of Young Lunar Volcanism”. NASA. 12 octombrie 2014.

^ Eric Hand (12 octombrie 2014). „Recent volcanic eruptions at the moon”. Science.

^ Braden, S. E.; Stopar, J. D.; Robinson, M. S.; Lawrence, S. J.; van der Bogert, C. H.; Hiesinger, H.doi=10.1038/ngeo2252. „Evidence for basaltic volcanism on the Moon in the beyond a hundred million years”. Nature Geoscience⁠(d). 7: 787–791. Bibcode:2014NatGe…7..787B. doi:10.1038/ngeo2252.

^ Srivastava, N.; Gupta, R.P. (2013). „Young viscous flows in the Lowell crater of Orientale basin, Moon: Impact melts or volcanic eruptions?”. Planetary and Space Science⁠(d). 87: 37–45. Bibcode:2013P&SS…87…37S. doi:10.1016/j.pss.2013.09.001.

^ Gupta, R.P.; Srivastava, N.; Tiwari, R.K. (2014). „Evidences of rather new volcanic flows at the Moon”. Current Science⁠(d). 107 (3): 454–460.

^ Whitten, J.;et al. (2011). „Lunar mare deposits related to the Orientale effect basin: New insights into mineralogy, records, mode of emplacement, and relation to Orientale Basin evolution from Moon Mineralogy Mapper (M3) data from Chandrayaan-1”. Journal of Geophysical Research⁠(d). 116: LUNA E00G09. Bibcode:2011JGRE..116.0G09W. doi:10.1029/2010JE003736.

^ Cho, Y.;et al. (2012). „Young mare volcanism in the Orientale location current with the Procellarum KREEP Terrane (PKT) volcanism top duration 2 b. y. in the past”. Geophysical Research Letters⁠(d). 39: L11203.

^ Munsell, K. (four decembrie 2006). „Majestic Mountains”. Solar System Exploration (în engleză). NASA. Arhivat din authentic l.a. 17 septembrie 2008. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ Richard Lovett. „Early Earth might also have hadmoons : Nature News”. Nature. Accesat în 1 noiembrie 2012.

^ „Was our -faced moon in a small collision?”. Theconversation.edu.au. Accesat în 1 noiembrie 2012.

^ Melosh, H. J. (1989). Impact cratering: A geologic manner. Oxford University Press. ISBN 978-zero-19-504284-9.

^ „Moon Facts”. SMART-1. European Space Agency. 2010. Accesat în 12 mai 2010.

^ a bWilhelms, Don (1987). „Relative Ages”. Geologic History of the Moon (PDF). Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite.

^ Hartmann, William K.; Quantin, Cathy; Mangold, Nicolas (2007). „Possible lengthy-time period decline in effect charges: 2. Lunar effect-soften statistics regarding effect records”. Icarus⁠(d). 186 (1): eleven–23. Bibcode:2007Icar..186…11H. doi:10.1016/j.icarus.2006.09.009.

^ „The Smell of Moondust”. NASA. 30 ianuarie 2006. Accesat în 15 martie 2010.

^ Heiken, G. (1991).Vaniman, D.; French, B., ed. Lunar Sourcebook, a user’s guide to the Moon. New York: Cambridge University Press. p. 736. ISBN 978-zero-521-33444-0.

^ Rasmussen, K.L.; Warren, P.H. (1985). „Megaregolith thickness, heat drift, and the majority composition of the Moon”. Nature. 313 (5998): 121–124. Bibcode:1985Natur.313..121R. doi:10.1038/313121a0.

^ Boyle, Rebecca. „The moon has loads extra craters than we concept”.

^ Speyerer, Emerson J.; Povilaitis, Reinhold Z.; Robinson, Mark S.; Thomas, Peter C.; Wagner, Robert V. (13 octombrie 2016). „Quantifying crater manufacturing and regolith overturn at the Moon with temporal imaging”. Nature. 538 (7624): 215–218. doi:10.1038/nature19829. PMID 27734864.

^Margot, J. L.; Campbell, D. B.; Jurgens, R. F.; Slade, M. A. (four iunie 1999). „Topography of the Lunar Poles from Radar Interferometry: A Survey of Cold Trap Locations”. Science. 284 (5420): 1658–1660. Bibcode:1999Sci…284.1658M. doi:10.1126/technological know-how.284.5420.1658. PMID 10356393.

^ Ward, William R. (1 august 1975). „Past Orientation of the Lunar Spin Axis”. Science. 189 (4200): 377–379. Bibcode:1975Sci…189..377W. doi:10.1126/technology.189.4200.377. PMID 17840827.

^ a bMartel, L. M. V. (4 iunie 2003). „The Moon’s Dark, Icy Poles”. Planetary Science Research Discoveries. Hawai’i Institute of Geophysics and Planetology. Accesat în 12 aprilie 2007.

^Seedhouse, Erik (2009). Lunar Outpost: The Challenges of Establishing a Human Settlement at the Moon. Springer-Praxis Books in Space Exploration. Germany: Springer-Verlag⁠(d). p. 136. ISBN 978-0-387-09746-6.

^Coulter, Dauna (18 martie 2010). „The Multiplying Mystery of Moonwater”. NASA. Accesat în 28 martie 2010.

^ Spudis, P. (6 noiembrie 2006). „Ice on the Moon” (în engleză). The Space Review⁠(d). Arhivat din originalul de los angeles 22 februarie 2007. Accesat în 12 aprilie 2007.

^Feldman, W. C.; S. Maurice; A. B. Binder; B. L. Barraclough; R. C. Elphic; D. J. Lawrence (1998). „Fluxes of Fast and Epithermal Neutrons from Lunar Prospector: Evidence for Water Ice at the Lunar Poles”. Science. 281 (5382): 1496–1500. Bibcode:1998Sci…281.1496F. doi:10.1126/technological know-how.281.5382.1496. PMID 9727973.

^Saal, Alberto E.; Hauri, Erik H.; Cascio, Mauro L.; van Orman, James A.; Rutherford, Malcolm C.; Cooper, Reid F. (2008). „Volatile content of lunar volcanic glasses and the presence of water inside the Moon’s indoors”. Nature. 454 (7201): 192–195. Bibcode:2008Natur.454..192S. doi:10.1038/nature07047. PMID 18615079.

^Pieters, C. M.; Goswami, J. N.; Clark, R. N.; Annadurai, M.; Boardman, J.; Buratti, B.; Combe, J.-P.; Dyar, M. D.; Green, R.; Head, J. W.; Hibbitts, C.; Hicks, M.; Isaacson, P.; Klima, R.; Kramer, G.; Kumar, S.; Livo, E.; Lundeen, S.; Malaret, E.; McCord, T.; Mustard, J.; Nettles, J.; Petro, N.; Runyon, C.; Staid, M.; Sunshine, J.; Taylor, L. A.; Tompkins, S.; Varanasi, P. (2009). „Character and Spatial Distribution of OH/H2O at the Surface of the Moon Seen by using M3 on Chandrayaan-1”. Science. 326 (5952): 568–72. Bibcode:2009Sci…326..568P. doi:10.1126/technological know-how.1178658. PMID 19779151.

^Lakdawalla, Emily (13 noiembrie 2009). „LCROSS Lunar Impactor Mission: “Yes, We Found Water!”” (în engleză). The Planetary Society⁠(d). Arhivat din authentic los angeles 22 ianuarie 2010. Accesat în 13 aprilie 2010.

^Colaprete, A.; Ennico, K.; Wooden, D.; Shirley, M.; Heldmann, J.; Marshall, W.; Sollitt, L.; Asphaug, E.; Korycansky, D.; Schultz, P.; Hermalyn, B.; Galal, K.; Bart, G. D.; Goldstein, D.; Summy, D. (1 d.Hr.). „Water and More: An Overview of LCROSS Impact Results”. 41st Lunar and Planetary Science Conference. forty one (1533): 2335. Bibcode:2010LPI….41.2335C.

^Colaprete, Anthony; Schultz, Peter; Heldmann, Jennifer; Wooden, Diane; Shirley, Mark; Ennico, Kimberly; Hermalyn, Brendan; Marshall, William; Ricco, Antonio; Elphic, Richard C.; Goldstein, David; Summy, Dustin; Bart, Gwendolyn D.; Asphaug, Erik; Korycansky, Don; Landis, David; Sollitt, Luke (22 octombrie 2010). „Detection of Water in the LCROSS Ejecta Plume”. Science. 330 (6003): 463–468. Bibcode:2010Sci…330..463C. doi:10.1126/science.1186986. PMID 20966242.

^Hauri, Erik; Thomas Weinreich; Albert E. Saal; Malcolm C. Rutherford; James A. Van Orman (26 mai 2011). „High Pre-Eruptive Water Contents Preserved in Lunar Melt Inclusions”. Science Express⁠(d). 10 (1126): 213–215. Bibcode:2011Sci…333..213H. doi:10.1126/science.1204626.

^ Muller, P.; Sjogren, W. (1968). „Mascons: lunar mass concentrations”. Science. 161 (3842): 680–684. Bibcode:1968Sci…161..680M. doi:10.1126/technological know-how.161.3842.680. PMID 17801458.

^ Richard A. Kerr (12 aprilie 2013). „The Mystery of Our Moon’s Gravitational Bumps Solved?”. Science. 340: 138–139. doi:10.1126/science.340.6129.138-a. PMID 23580504.

^ Konopliv, A.; Asmar, S.; Carranza, E.; Sjogren, W.; Yuan, D. (2001). „Recent gravity fashions because of the Lunar Prospector undertaking”. Icarus⁠(d). 50 (1): 1–18. Bibcode:2001Icar..a hundred and fifty….1K. doi:10.1006/icar.2000.6573.

^Garrick-Bethell, Ian; Weiss, iBenjamin P.; Shuster, David L.; Buz, Jennifer (2009). „Early Lunar Magnetism”. Science. 323 (5912): 356–359. Bibcode:2009Sci…323..356G. doi:10.1126/technological know-how.1166804. PMID 19150839.

^ „Magnetometer / Electron Reflectometer Results” (în engleză). Lunar Prospector⁠(d) (NASA). 2001. Arhivat din unique la 27 mai 2010. Accesat în 17 martie 2010.

^ Hood, L.L.; Huang, Z. (1991). „Formation of magnetic anomalies antipodal to lunar impact basins: Two-dimensional version calculations”. Journal of Geophysical Research⁠(d). ninety six (B6): 9837–9846. Bibcode:1991JGR….ninety six.9837H. doi:10.1029/91JB00308.

^ „Moon Storms” (în engleză). NASA. 27 septembrie 2013. Arhivat din originalul de los angeles 12 septembrie 2013. Accesat în 3 octombrie 2013.

^ Culler, Jessica (sixteen iunie 2015). „LADEE – Lunar Atmosphere Dust and Environment Explorer” (în engleză). Arhivat din originalul de l.a. 8 aprilie 2015.

^ Globus, Ruth (1977). „Chapter 5, Appendix J: Impact Upon Lunar Atmosphere”.În Richard D. Johnson & Charles Holbrow. Space Settlements: A Design Study (în engleză). NASA. Arhivat din originalul de l.a. 31 mai 2010. Accesat în 17 martie 2010.

^ Crotts, Arlin P.S. (2008). „Lunar Outgassing, Transient Phenomena and The Return to The Moon, I: Existing Data” (PDF). The Astrophysical Journal (în engleză). 687: 692–705. arXiv:0706.3949 . Bibcode:2008ApJ…687..692C. doi:10.1086/591634. Arhivat (PDF) din originalul de los angeles 20 februarie 2009.

^ Steigerwald, William (17 august 2015). „NASA’s LADEE Spacecraft Finds Neon in Lunar Atmosphere”. NASA (în engleză). Accesat în 18 august 2015.

^ a b cStern, S.A. (1999). „The Lunar ecosystem: History, status, modern troubles, and context”. Reviews in Geophysical. 37 (4): 453–491. Bibcode:1999RvGeo..37..453S. doi:10.1029/1999RG900005.

^ Lawson, S.; Feldman, W.; Lawrence, D.; Moore, K.; Elphic, R.; Belian, R. (2005). „Recent outgassing from the lunar surface: the Lunar Prospector alpha particle spectrometer”. Journal of Geophysical Research⁠(d). a hundred and ten (E9): 1029. Bibcode:2005JGRE..11009009L. doi:10.1029/2005JE002433.

^R. Sridharan; S. M. Ahmed; Tirtha Pratim Dasa; P. Sreelathaa; P. Pradeepkumara; Neha Naika; Gogulapati Supriya (2010). „’Direct’ proof for water (H2O) inside the sunlit lunar ambience from CHACE on MIP of Chandrayaan I”. Planetary and Space Science⁠(d). fifty eight (6): 947–950. Bibcode:2010P&SS…58..947S. doi:10.1016/j.pss.2010.02.013.

^ Drake, Nadia; 17, National Geographic PUBLISHED June. „Lopsided Cloud of Dust Discovered Around the Moon”. National Geographic News (în engleză). Arhivat din originalul de los angeles 19 iunie 2015. Accesat în 20 iunie 2015.

^ Horányi, M.; Szalay, J. R.; Kempf, S.; Schmidt, J.; Grün, E.; Srama, R.; Sternovsky, Z. (18 iunie 2015). „A everlasting, uneven dust cloud across the Moon”. Nature (în engleză). 522 (7556): 324–326. Bibcode:2015Natur.522..324H. doi:10.1038/nature14479. PMID 26085272.

^Hamilton, Calvin J.; Hamilton, Rosanna L., The Moon, Views of the Solar System, 1995–2011.

^ a bAmos, Jonathan (sixteen decembrie 2009). „’Coldest vicinity’ located at the Moon”. BBC News. Accesat în 20 martie 2010.

^ „Diviner News” (în engleză). UCLA. 17 septembrie 2009. Arhivat din original la 7 martie 2010. Accesat în 17 martie 2010.

^ Rocheleau, Jake. „Temperature at the Moon – Surface Temperature of the Moon – PlanetFacts.org” (în engleză). Arhivat din originalul de los angeles 27 mai 2015.

^ a b c d e f gSpudis, P.D. (2004). „Moon”. World Book Online Reference Center, NASA. Arhivat din original la three iulie 2013. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ Global affects of the 18.61 12 months nodal cycle and eight.eighty five year cycle of lunar perigee on excessive tidal stages, U. of Western Australia

^V V Belet︠s︡kiĭ (2001). Essays on the Motion of Celestial Bodies. Birkhäuser⁠(d). p. 183. ISBN 978-three-7643-5866-2.

^ „Space Topics: Pluto and Charon” (în engleză). The Planetary Society⁠(d). Arhivat din unique l.a. 15 martie 2012. Accesat în 6 aprilie 2010.

^ „Planet Definition Questions & Answers Sheet” (DOC) (în engleză). International Astronomical Union. 2006. Arhivat din originalul de l.a. 29 aprilie 2014. Accesat în 24 martie 2010.

^ Alexander, M. E. (1973). „The Weak Friction Approximation and Tidal Evolution in Close Binary Systems”. Astrophysics and Space Science⁠(d). 23 (2): 459–508. Bibcode:1973Ap&SS..23..459A. doi:10.1007/BF00645172.

^ Phil Plait⁠(d). „Dark Side of the Moon” (în engleză). Bad Astronomy⁠(d): Misconceptions. Arhivat din originalul de la 12 aprilie 2010. Accesat în 15 februarie 2010.

^ „Moon used to spin ‘on unique axis’” (în engleză). BBC. Arhivat din originalul de los angeles 23 martie 2016. Accesat în 23 martie 2016.

^Luciuk, Mike. „How Bright is the Moon?”. Amateur Astronomers. Accesat în 16 martie 2010.

^ Hershenson, Maurice (1989). The Moon phantasm. Routledge. p. 5. ISBN 978-0-8058-0121-7.

^ Spekkens, K. (18 octombrie 2002). „Is the Moon seen as a crescent (and now not a “boat”) everywhere in the global?” (în engleză). Curious About Astronomy. Arhivat din originalul de la 16 octombrie 2015. Accesat în 28 septembrie 2015.

^ „Moonlight facilitates plankton escape predators all through Arctic winters”. New Scientist (în engleză). 16 ianuarie 2016. Arhivat din originalul de la 30 ianuarie 2016.

^ „”Super Moon” exquisite. Brightest moon in the sky of Normandy, Monday, November 14 – The Siver Times” (în engleză). Arhivat din originalul de los angeles 14 noiembrie 2016.

^ „Moongazers Delight — Biggest Supermoon In Decades Looms Large Sunday Night” (în engleză). 10 noiembrie 2016. Arhivat din originalul de la 14 noiembrie 2016.

^ „Supermoon November 2016” (în engleză). Space.com. 13 noiembrie 2016. Arhivat din originalul de l.a. 14 noiembrie 2016. Accesat în 14 noiembrie 2016.

^ Tony Phillips (sixteen martie 2011). „Super Full Moon” (în engleză). NASA. Arhivat din original la 7 mai 2012. Accesat în 19 martie 2011.

^ Richard K. De Atley (18 martie 2011). „Full moon this night is as near as it receives” (în engleză). The Press-Enterprise⁠(d). Arhivat din authentic los angeles 22 martie 2011. Accesat în 19 martie 2011.

^ „’Super moon’ to attain closest factor for almost twenty years”. The Guardian (în engleză). 19 martie 2011. Arhivat din originalul de la 25 decembrie 2013. Accesat în 19 martie 2011.

^ Georgia State University, Dept. of Physics (Astronomy). „Perceived Brightness”. Brightnes and Night/Day Sensitivity (în engleză). Georgia State University⁠(d). Arhivat din originalul de los angeles 21 februarie 2014. Accesat în 25 ianuarie 2014.

^ Lutron. „Measured mild vs. perceived light” (PDF). From IES Lighting Handbook 2000, 27-four (în engleză). Joel Spira⁠(d). Arhivat (PDF) din originalul de l.a. five februarie 2013. Accesat în 25 ianuarie 2014.

^ Walker, John (mai 1997). „Inconstant Moon”. Earth and Moon Viewer (în engleză). Al patrulea paragraf din “How Bright the Moonlight”: John Walker (programator). Arhivat din originalul de los angeles 14 decembrie 2013. Accesat în 23 ianuarie 2014. 14% […] because of the logarithmic reaction of the human eye.

^ Taylor, G.J. (eight noiembrie 2006). „Recent Gas Escape from the Moon”. Planetary Science Research Discoveries (în engleză). Hawai’i Institute of Geophysics and Planetology. Arhivat din originalul de l.a. four martie 2007. Accesat în four aprilie 2007.

^ Schultz, P. H.; Staid, M. I.; Pieters, C. M. (2006). „Lunar activity from current gasoline release”. Nature. 444 (7116): 184–186. Bibcode:2006Natur.444..184S. doi:10.1038/nature05303. PMID 17093445.

^ „22 Degree Halo: a hoop of light 22 tiers from the sun or moon”. Department of Atmospheric Sciences, Universitatea Illinois, Urbana-Champaign. Accesat în thirteen aprilie 2010.

^ a b c d eLambeck, K. (1977). „Tidal Dissipation in the Oceans: Astronomical, Geophysical and Oceanographic Consequences”. Philosophical Transactions of the Royal Society A⁠(d). 287 (1347): 545–594. Bibcode:1977RSPTA.287..545L. doi:10.1098/rsta.1977.0159.

^ Le Provost, C.; Bennett, A. F.; Cartwright, D. E. (1995). „Ocean Tides for and from TOPEX/POSEIDON”. Science. 267 (5198): 639–42. Bibcode:1995Sci…267..639L. doi:10.1126/technological know-how.267.5198.639. PMID 17745840.

^ a b c dTouma, Jihad; Wisdom, Jack (1994). „Evolution of the Earth-Moon system”. Astronomical Journal. 108 (5): 1943–1961. Bibcode:1994AJ….108.1943T. doi:10.1086/117209.

^ Chapront, J.; Chapront-Touzé, M.; Francou, G. (2002). „A new dedication of lunar orbital parameters, precession regular and tidal acceleration from LLR measurements”. Astronomy and Astrophysics. 387 (2): seven-hundred–709. Bibcode:2002A&A…387..700C. doi:10.1051/0004-6361:20020420.

^ „Why the Moon is getting similarly far from Earth”. BBC News (în engleză). 1 februarie 2011. Arhivat din originalul de l.a. 25 septembrie 2015. Accesat în 18 septembrie 2015.

^ Ray, R. (15 mai 2001). „Ocean Tides and the Earth’s Rotation” (în engleză). IERS Special Bureau for Tides. Arhivat din originalul de l.a. 27 martie 2010. Accesat în 17 martie 2010.

^ Murray, C.D.; Dermott, Stanley F. (1999). Solar System Dynamics. Cambridge University Press. p. 184. ISBN 978-0-521-57295-eight.

^ Dickinson, Terence (1993). From the Big Bang to Planet X. Camden East, Ontario: Camden House Publishing⁠(d). pp. seventy nine–81. ISBN 978-0-921820-71-0.

^ Latham, Gary; Ewing, Maurice; Dorman, James; Lammlein, David; Press, Frank; Toksőz, Naft; Sutton, George; Duennebier, Fred; Nakamura, Yosio (1972). „Moonquakes and lunar tectonism”. Earth, Moon, and Planets⁠(d). four (three–4): 373–382. Bibcode:1972Moon….4..373L. doi:10.1007/BF00562004.

^ Phillips, Tony (12 martie 2007). „Stereo Eclipse”. Science@NASA (în engleză). Arhivat din unique la 10 iunie 2008. Accesat în 17 martie 2010.

^ Espenak, F. (2000). „Solar Eclipses for Beginners”. MrEclip]]. Accesat în 17 martie 2010.

^ Walker, John (10 iulie 2004). „Moon near Perigee, Earth close to Aphelion” (în engleză). John Walker (programator). Arhivat din originalul de la eight decembrie 2013. Accesat în 25 decembrie 2013.

^Thieman, J.; Keating, S. (2 mai 2006). „Eclipse ninety nine, Frequently Asked Questions” (în engleză). NASA. Arhivat din original l.a. 11 februarie 2007. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ Espenak, F. „Saros Cycle” (în engleză). NASA. Arhivat din original l.a. 24 mai 2012. Accesat în 17 martie 2010.

^ Guthrie, D.V. (1947). „The Square Degree as a Unit of Celestial Area”. Popular Astronomy⁠(d). Vol. 55. pp. two hundred–203. Bibcode:1947PA…..55..200G.

^ „Total Lunar Occultations” (în engleză). Royal Astronomical Society of New Zealand⁠(d). Arhivat din authentic los angeles 23 februarie 2010. Accesat în 17 martie 2010.

^ Aaboe, A.; Britton, J. P.; Henderson,, J. A.; Neugebauer, Otto; Sachs, A. J. (1991). „Saros Cycle Dates and Related Babylonian Astronomical Texts”. American Philosophical Society⁠(d). American Philosophical Society⁠(d). eighty one (6): 1–75. doi:10.2307/1006543. JSTOR 1006543. One accommodates what we have known as “Saros Cycle Texts”, which provide the months of eclipse possibilities organized in steady cycles of 223 months (or 18 years).

^Sarma, K. V. (2008). „Astronomy in India”.În Helaine Selin. Encyclopaedia of the History of Science, Technology, and Medicine in Non-Western Cultures (ed. 2). Springer⁠(d). pp. 317–321. ISBN 978-1-4020-4559-2.^ O’Connor, J.J.; Robertson, E.F. (februarie 1999). „Anaxagoras of Clazomenae” (în engleză). University of St Andrews. Arhivat din originalul de los angeles 15 martie 2012. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ Robertson, E. F. (noiembrie 2000). „Aryabhata the Elder” (în engleză). Scotland: School of Mathematics and Statistics, University of St Andrews. Arhivat din originalul de los angeles eleven iulie 2015. Accesat în 15 aprilie 2010.

^ A. I. Sabra (2008). „Ibn Al-Haytham, Abū ʿAlī Al-Ḥasan Ibn Al-Ḥasan”. Dictionary of Scientific Biography. Detroit: Charles Scribner’s Sons. pp. 189–210, at 195.

^ Lewis, C. S. (1964). The Discarded Image. Cambridge: Cambridge University Press. p. 108. ISBN 978-zero-521-47735-2.

^ van der Waerden, Bartel Leendert (1987). „The Heliocentric System in Greek, Persian and Hindu Astronomy”. ANNALS OF THE NEW YORK ACADEMY OF SCIENCES⁠(d). 500: 1–569. Bibcode:1987NYASA.500….1A. doi:10.1111/j.1749-6632.1987.tb37193.x. PMID 3296915.

^ Evans, James (1998). The History and Practice of Ancient Astronomy. Oxford & New York: Oxford University Press. pp. 71, 386. ISBN 978-zero-19-509539-5.

^ „Discovering How Greeks Computed in one hundred B.C”. The New York Times (în engleză). 31 iulie 2008. Arhivat din originalul de los angeles 4 decembrie 2013. Accesat în nine martie 2014.

^ Van Helden, A. (1995). „The Moon” (în endmy). Galileo Project. Arhivat din authentic l.a. 23 iunie 2004. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ Consolmagno, Guy J. (1996). „Astronomy, Science Fiction and Popular Culture: 1277 to 2001 (And beyond)”. Leonardo⁠(d). MIT Press⁠(d). 29 (2): 128. doi:10.2307/1576348. JSTOR 1576348.

^Hall, R. Cargill (1977). „Appendix A: LUNAR THEORY BEFORE 1964”. NASA History Series. LUNAR IMPACT: A History of Project Ranger. Washington, D.C.: Scientific and Technical Information Office, NASA. Accesat în 13 aprilie 2010.

^ Zak, Anatoly (2009). „Russia’s uncrewed missions towards the Moon” (în engleză). Arhivat din originalul de la 14 aprilie 2010. Accesat în 20 aprilie 2010.

^ „Rocks and Soils from the Moon” (în engleză). NASA. Arhivat din originalul de l.a. 27 mai 2010. Accesat în 6 aprilie 2010.

^ a b „Soldiers, Spies and the Moon: Secret U.S. and Soviet Plans from the Fifties and 1960s”. The National Security Archive (în engleză). National Security Archive. Arhivat din originalul de los angeles 19 decembrie 2016. Accesat în 1 mai 2017.

^ Brumfield, Ben (25 iulie 2014). „U.S. exhibits mystery plans for ’60s moon base”. CNN (în engleză). Arhivat din originalul de la 27 iulie 2014. Accesat în 26 iulie 2014.

^ Teitel, Amy (11 noiembrie 2013). „LUNEX: Another way to the Moon” (în engleză). Popular Science. Arhivat din originalul de la sixteen octombrie 2015.

^ a b Logsdon, John (2010). John F. Kennedy and the Race to the Moon. Palgrave Macmillan. ISBN 978-zero-230-11010-6.

^Coren, M. (26 iulie 2004). „’Giant leap’ opens global of possibility”. CNN. Accesat în 16 martie 2010.

^ „Record of Lunar Events, 24 July 1969”. Apollo eleven thirtieth anniversary (în engleză). NASA. Arhivat din originalul de los angeles eight aprilie 2010. Accesat în 13 aprilie 2010.

^ „Manned Space Chronology: Apollo_11” (în engleză). Spaceline.org. Arhivat din originalul de l.a. 14 februarie 2008. Accesat în 6 februarie 2008.

^ „Apollo Anniversary: Moon Landing “Inspired World””. National Geographic (în engleză). Arhivat din originalul de l.a. 9 februarie 2008. Accesat în 6 februarie 2008.

^ Orloff, Richard W. (septembrie 2004) [First posted 2000]. „Extravehicular Activity”. Apollo via the Numbers: A Statistical Reference. NASA History Division, Office of Policy and Plans. The NASA History Series (în engleză). Washington, D.C.: NASA. ISBN zero-16-050631-X. LCCN 00061677. NASA SP-2000-4029. Arhivat din originalul de la 6 iunie 2013. Accesat în 1 august 2013.

^ Launius, Roger D. (iulie 1999). „The Legacy of Project Apollo” (în engleză). NASA History Office]]. Arhivat din originalul de los angeles eight aprilie 2010. Accesat în 13 aprilie 2010.

^ SP-287 What Made Apollo a Success? A collection of eight articles reprinted by way of permission from the March 1970 difficulty of Astronautics & Aeronautics, a publication of the American Institute of Aeronautics and Astronautics. Washington, D.C.: Scientific and Technical Information Office, National Aeronautics and Space Administration. 1971.

^ „NASA news release seventy seven-47 web page 242” (PDF) (Press launch) (în engleză). 1 septembrie 1977. Arhivat (PDF) din originalul de l.a. 26 iunie 2011. Accesat în sixteen martie 2010.

^ Appleton, James; Radley, Charles; Deans, John; Harvey, Simon; Burt, Paul; Haxell, Michael; Adams, Roy; Spooner N.; Brieske, Wayne (1977). „OASI Newsletters Archive”. NASA Turns A Deaf Ear To The Moon. Arhivat din unique la 10 decembrie 2007. Accesat în 29 august 2007.

^ Dickey, J.;et al. (1994). „Lunar laser ranging: a continuing legacy of the Apollo software”. Science. 265 (5171): 482–490. Bibcode:1994Sci…265..482D. doi:10.1126/technological know-how.265.5171.482. PMID 17781305.

^ „Hiten-Hagomoro” (în engleză). NASA. Arhivat din originalul de la 14 iunie 2011. Accesat în 29 martie 2010.

^ „Clementine information” (în engleză). NASA. 1994. Arhivat din originalul de los angeles 25 septembrie 2010. Accesat în 29 martie 2010.

^ „Lunar Prospector: Neutron Spectrometer” (în engleză). NASA. 2001. Arhivat din original los angeles 27 mai 2010. Accesat în 29 martie 2010.

^ „SMART-1 factsheet” (în engleză). European Space Agency. 26 februarie 2007. Arhivat din originalul de l.a. 23 martie 2010. Accesat în 29 martie 2010.

^„China’s first lunar probe ends venture”. Xinhua. 1 martie 2009. Accesat în 29 martie 2010.

^ Leonard David (17 martie 2015). „China Outlines New Rockets, Space Station and Moon Plans” (în engleză). Space.com. Arhivat din originalul de l.a. 1 iulie 2016. Accesat în 29 iunie 2016.

^ „KAGUYA Mission Profile” (în engleză). JAXA. Arhivat din originalul de los angeles 28 martie 2010. Accesat în thirteen aprilie 2010.

^ „KAGUYA (SELENE) World’s First Image Taking of the Moon by way of HDTV” (în engleză). Japan Aerospace Exploration Agency (JAXA) and NHK⁠(d) (NHK). 7 noiembrie 2007. Arhivat din originalul de los angeles 16 martie 2010. Accesat în 13 aprilie 2010.

^ „Mission Sequence” (în engleză). Indian Space Research Organisation⁠(d). 17 noiembrie 2008. Arhivat din originalul de los angeles 6 iulie 2010. Accesat în 13 aprilie 2010.

^ „Indian Space Research Organisation: Future Program” (în engleză). Indian Space Research Organisation⁠(d). Arhivat din originalul de los angeles 25 noiembrie 2010. Accesat în 13 aprilie 2010.

^ „India and Russia Sign an Agreement on Chandrayaan-2”. Indian Space Research Organisation⁠(d). 14 noiembrie 2007. Arhivat din unique l.a. 17 decembrie 2007. Accesat în thirteen aprilie 2010.

^ „Lunar CRater Observation and Sensing Satellite (LCROSS): Strategy & Astronomer Observation Campaign” (în engleză). NASA. octombrie 2009. Arhivat din unique l.a. 15 martie 2012. Accesat în thirteen aprilie 2010.

^ „Giant moon crater discovered in impressive up-near pics” (în engleză). MSNBC⁠(d). Space.com. 6 ianuarie 2012. Arhivat din originalul de l.a. 7 ianuarie 2012.

^ Chang, Alicia (26 decembrie 2011). „Twin probes to circle moon to take a look at gravity field”. Cybercast News Service⁠(d). Associated Press. Accesat în 18 iunie 2017.

^ Covault, C. (4 iunie 2006). „Russia Plans Ambitious Robotic Lunar Mission” (în engleză). Aviation Week⁠(d). Arhivat din originalul de la 12 iunie 2006. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ „Russia to ship venture to Mars this year, Moon in 3 years” (în engleză). RIA Novosti. 25 februarie 2009. Arhivat din original los angeles 13 septembrie 2010. Accesat în 13 aprilie 2010.

^ „About the Google Lunar X Prize” (în endmy). Fundația Premiului X. 2010. Arhivat din originalul de l.a. 28 februarie 2010. Accesat în 24 martie 2010.

^ Wall, Mike (14 ianuarie 2011). „Mining the Moon’s Water: Q&A with Shackleton Energy’s Bill Stone”. SpaceNews⁠(d).

^ „President Bush Offers New Vision For NASA” (Press launch) (în engleză). NASA. 14 decembrie 2004. Arhivat din originalul de los angeles 10 mai 2007. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ „Constellation” (în engleză). NASA. Arhivat din originalul de los angeles 12 aprilie 2010. Accesat în thirteen aprilie 2010.

^ „NASA Unveils Global Exploration Strategy and Lunar Architecture” (Press release) (în engleză). NASA. four decembrie 2006. Arhivat din originalul de los angeles 23 august 2007. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ NASAtelevision (15 aprilie 2010). „President Obama Pledges Total Commitment to NASA” (în engleză). YouTube. Arhivat din originalul de l.a. 28 aprilie 2012. Accesat în 7 mai 2012.

^ „India’s Space Agency Proposes Manned Spaceflight Program” (în engleză). Space.com. 10 noiembrie 2006. Arhivat din originalul de la 15 martie 2012. Accesat în 23 octombrie 2008.

^ Chang, Kenneth (24 ianuarie 2017). „For 5 Contest Finalists, a $20 Million Dash to the Moon”. The New York Times (în engleză). ISSN 0362-4331. Arhivat din originalul de l.a. 15 iulie 2017. Accesat în thirteen iulie 2017.

^ „Deadline for Google Lunar X Prize Moon Race Extended Through March 2018”, Https://www.area.com, accesat în 25 septembrie 2017

^ McCarthy, Ciara (three august 2016). „US startup Moon Express permitted to make 2017 lunar assignment”. The Guardian (în engleză). ISSN 0261-3077. Arhivat din originalul de los angeles 30 iulie 2017. Accesat în thirteen iulie 2017.

^ a b „Moon Express Approved for Private Lunar Landing in 2017, a Space First”. Space.com (în engleză). Arhivat din originalul de los angeles 12 iulie 2017. Accesat în thirteen iulie 2017.

^ „NASA – Ultraviolet Waves” (în engleză). Science.hq.nasa.gov. 27 septembrie 2013. Arhivat din originalul de l.a. 17 octombrie 2013. Accesat în three octombrie 2013.

^ Takahashi, Yuki (septembrie 1999). „Mission Design for Setting up an Optical Telescope on the Moon” (în engleză). California Institute of Technology. Arhivat din unique l.a. 6 noiembrie 2015. Accesat în 27 martie 2011.

^ Chandler, David (15 februarie 2008). „MIT to steer improvement of recent telescopes on moon”. MIT News (în engleză). Arhivat din originalul de l.a. 4 martie 2009. Accesat în 27 martie 2011.

^ Naeye, Robert (6 aprilie 2008). „NASA Scientists Pioneer Method for Making Giant Lunar Telescopes” (în engleză). Goddard Space Flight Center. Arhivat din originalul de los angeles 22 decembrie 2010. Accesat în 27 martie 2011.

^ Bell, Trudy (9 octombrie 2008). „Liquid Mirror Telescopes at the Moon”. Science News (în engleză). NASA. Arhivat din originalul de l.a. 23 martie 2011. Accesat în 27 martie 2011.

^ „Far Ultraviolet Camera/Spectrograph” (în engleză). Lpi.usra.edu. Arhivat din originalul de los angeles three decembrie 2013. Accesat în 3 octombrie 2013.

^ a b„Can any State claim a part of outer space as its own?”. United Nations Office for Outer Space Affairs⁠(d). Accesat în 28 martie 2010.

^„How many States have signed and ratified the 5 international treaties governing outer area?”. United Nations Office for Outer Space Affairs⁠(d). 1 ianuarie 2006. Accesat în 28 martie 2010.

^„Do the five worldwide treaties modify army sports in outer space?”. United Nations Office for Outer Space Affairs⁠(d). Accesat în 28 martie 2010.

^„Agreement Governing the Activities of States on the Moon and Other Celestial Bodies”. United Nations Office for Outer Space Affairs⁠(d). Accesat în 28 martie 2010.

^„The treaties control area-related sports of States. What approximately non-governmental entities lively in outer space, like agencies or even individuals?”. United Nations Office for Outer Space Affairs⁠(d). Accesat în 28 martie 2010.

^„Statement through the Board of Directors of the IISL On Claims to Property Rights Regarding The Moon and Other Celestial Bodies (2004)” (PDF). Federația Astronautică Internațională. 2004. Accesat în 28 martie 2010.

^„Further Statement with the aid of the Board of Directors of the IISL On Claims to Lunar Property Rights (2009)” (PDF). Federația Astronautică Internațională. 22 martie 2009. Accesat în 28 martie 2010.

^„Carved and Drawn Prehistoric Maps of the Cosmos”. Space Today. 2006. Accesat în 12 aprilie 2007.

^ “Muhammad.” Encyclopædia Britannica. 2007. Encyclopædia Britannica Online, p.thirteen

^Marshack, Alexander (1991), The Roots of Civilization, Colonial Hill, Mount Kisco, NY.

^ Brooks, A. S. and Smith, C. C. (1987): “Ishango revisited: new age determinations and cultural interpretations”, The African Archaeological Review, 5 : sixty five–seventy eight.

^ Duncan, David Ewing (1998). The Calendar. Fourth Estate Ltd. pp. 10–11. ISBN 978-1-85702-721-1.

^For etymology, see Barnhart, Robert K. (1995). The Barnhart Concise Dictionary of Etymology. HarperCollins. p. 487. ISBN 978-0-06-270084-1.. For the lunar calendar of the Germanic peoples, see Birley, A. R. (Trans.) (1999). Agricola and Germany. Oxford World’s Classics. USA: Oxford University Press. p. 108. ISBN 978-zero-19-283300-6.

^ Mallory, J. P.; Adams, D. Q. (2006). The Oxford Introduction to Proto-Indo-European and the Proto-Indo-European World. Oxford Linguistics. Oxford University Press. pp. 98, 128, 317. ISBN 978-0-19-928791-8.

^ Harper, Douglas. „measure”. Online Etymology Dictionary.

^ Harper, Douglas. „menstrual”. Online Etymology Dictionary.

^ Smith, William George (1849). Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology: Oarses-Zygia. 3. J. Walton. p. 768. Accesat în 29 martie 2010.

^ Estienne, Henri (1846). Thesaurus graecae linguae. 5. Didot. p. 1001. Accesat în 29 martie 2010.

^ mensis. Charlton T. Lewis and Charles Short. A Latin Dictionary on Perseus Project.

^ μείς în Liddell și Scott.

^ „Islamic Calendars primarily based at the Calculated First Visibility of the Lunar Crescent” (în engleză). Universitatea din Utrecht. Arhivat din originalul de l.a. eleven ianuarie 2014. Accesat în eleven ianuarie 2014.

^ a bLilienfeld, Scott O.; Arkowitz, Hal (2009). „Lunacy and the Full Moon”. Scientific American. Accesat în thirteen aprilie 2010.

^ Rotton, James; Kelly, I. W. (1985). „Much ado approximately the entire moon: A meta-analysis of lunar-lunacy studies”. Psychological Bulletin⁠(d). 97 (2): 286–306. doi:10.1037/0.33-2909.ninety seven.2.286.

^ Martens, R.; Kelly, I. W.; Saklofske, D. H. (1988). „Lunar Phase and Birthrate: A 50-yr Critical Review”. Psychological Reports⁠(d). sixty three (three): 923–934. doi:10.2466/pr0.1988.sixty three.three.923.

^ Kelly, Ivan; Rotton, James; Culver, Roger (1986), „The Moon Was Full and Nothing Happened: A Review of Studies on the Moon and Human Behavior”, Skeptical Inquirer⁠(d), 10 (2): 129–forty three. Reprinted in The Hundredth Monkey – and other paradigms of the magical, edited with the aid of Kendrick Frazier, Prometheus Books. Revised and up to date in The Outer Edge: Classic Investigations of the Paranormal, edited via Joe Nickell⁠(d), Barry Karr⁠(d), and Tom Genoni, 1996, Committee for Skeptical Inquiry.

^ Foster, Russell G.; Roenneberg, Till (2008). „Human Responses to the Geophysical Daily, Annual and Lunar Cycles”. Current Biology⁠(d). 18 (17): R784–R794. doi:10.1016/j.cub.2008.07.003. PMID 18786384.

BibliografieLectură suplimentară„Revisiting the Moon”. New York Times. Accesat în eight septembrie 2014.

The Moon. Discovery 2008. BBC World Service.

Bussey, B.; Spudis, P.D. (2004). The Clementine Atlas of the Moon. Cambridge University Press. ISBN 0-521-81528-2.

Cain, Fraser. „Where does the Moon Come From?”. Universe Today. Accesat în 1 aprilie 2008. (podcast și stenogramă)

Jolliff, B. (2006).Wieczorek, M.; Shearer, C.; Neal, C., ed. „New perspectives of the Moon”. Reviews in Mineralogy and Geochemistry. Chantilly, Virginia: Mineralogy Society of America. 60 (1): 721. Bibcode:2006RvMG…60D…5J. doi:10.2138/rmg.2006.60.zero. LUNA ISBN zero-939950-seventy two-three. Accesat în 12 aprilie 2007.

Jones, E.M. (2006). „Apollo Lunar Surface Journal”. NASA. Accesat în 12 aprilie 2007.

„Exploring the Moon”. Lunar and Planetary Institute. Accesat în 12 aprilie 2007.

Mackenzie, Dana (2003). The Big Splat, or How Our Moon Came to Be. Hoboken, New Jersey: John Wiley & Sons. ISBN 0-471-15057-6.

Moore, P. (2001). On the Moon. Tucson, Arizona: Sterling Publishing Co. ISBN 0-304-35469-4.

„Moon Articles”. Planetary Science Research Discoveries. Hawai’i Institute of Geophysics and Planetology.

Spudis, P. D. (1996). The Once and Future Moon. Smithsonian Institution Press. ISBN 1-56098-634-four.

Taylor, S.R. (1992). Solar device evolution. Cambridge University Press. p. 307. ISBN 0-521-37212-7.

Teague, K. (2006). „The Project Apollo Archive”. Accesat în 12 aprilie 2007.

Wilhelms, D.E. (1987). „Geologic History of the Moon”. U.S. Geological Survey Professional paper. 1348. Accesat în 12 aprilie 2007.

Wilhelms, D.E. (1993). To a Rocky Moon: A Geologist’s History of Lunar Exploration. Tucson, Arizona: University of Arizona Press. ISBN zero-8165-1065-2. Accesat în 10 martie 2009.Legături externe

Imagini și filme produse de NASA despre Lună

Resurse cartografice

The Moon on Google Maps, redare în 3D a Lunii, similară cu Google Earth

„Consolidated Lunar Atlas”. Lunar and Planetary Institute. Accesat în 26 februarie 2012.

Gazetteer of Planetary Nomenclature (USGS) Listă de toponime.

„Clementine Lunar Image Browser”. U.S. Navy. 15 octombrie 2003. Accesat în 12 aprilie 2007.

Globuri 3D zoomabile:

„Google Moon”. Google. 2007. Accesat în 12 aprilie 2007.

„Moon”. World Wind Central. NASA. 2007. Accesat în 12 aprilie 2007.

Aeschliman, R. „Lunar Maps”. Planetary Cartography and Graphics. Accesat în 12 aprilie 2007. Hărți și panorame ale locurilor de aselenizare Apollo

Japan Aerospace Exploration Agency (JAXA), imagini Kaguya (Selene)

Imagine mare a zonei de l.a. polul nord al Lunii

Unelte de observare

„Find moonrise, moonset and moonphase for a vicinity”. 2008. Accesat în 18 februarie 2008.

„HMNAO’s Moon Watch”. 2005. Accesat în 24 mai 2009. Când va fi vizibilă următoarea semilună, din orice locație.

LUNA General

Lunar refuge (building a lunar base with three-D printing)

Leave a Reply

Your email address will not be published.